Unul dintre primele regimuri comuniste din Europa de Est a fost instalat în România, unde Partidul Comunist fusese o organizaţie nesemnificativă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, având mai puţin de o mie de membri. În timpul războiului, România fusese un aliat al lui Hitler, dar, la 23 august 1944, guvernul pronazist al mareşalului Ion Antonescu a fost răsturnat de către regele Mihai, sprijinit, printre alţii, de comunişti. Românii au trecut în tabăra opusă, iar trupele, învinse la Stalingrad, au ridicat armele împotriva forţelor lui Hitler. În februarie 1945, Stalin l-a trimis la Bucureşti pe ministrul său de externe pentru a organiza noul guvern al României. În alegerile frauduloase, Frontul Democraţiei Populare, dominat de comunişti, a câştigat o victorie copleşitoare. Doi ani mai târziu, regele Mihai a fost forţat să părăsească România sub ameninţarea cu arma. Ţara ajunsese acum în mâna unui mic grup alcătuit din comunişti, foşti fascişti şi oportunişti. Începând cu 1952, România comunistă a fost controlată de doi dictatori: Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.

Ca ţară socialistă, România a avut dubioasa onoare de a nu trece niciodată prin procesul de destalinizare pe care l-au cunoscut ţările din bloc după moartea dictatorului. Sub Nicolae Ceauşescu şi soţia lui, Elena, s-a instaurat dictatura unei unice familii. Românii au îndurat în aceşti ani un tip de comunism dinastic alimentat de narcisism, de paranoia şi de o megalomanie în stil nord-coreean.

În Germania de după cel de-al Doilea Război Mondial, sovieticii controlau centrul ţării, cu excepţia unei părţi a Berlinului, care intra sub jurisdicţie britanică, americană şi franceză. Către est, unele zone care fuseseră iniţial germane au fost atribuite Poloniei. Regiunea apuseană, mai mare, a devenit Republica Federală Germania (Germania de Vest), cu capitala la Bonn.

Peste t