Suntem prieteni. Dat fiind faptul că locuieşte în afara Bucureştiului, dar la o distanţă respectabilă, ne vedem de vreo două ori pe an, o dată toamna, când se mândreşte în propria curte cu vinul lui alb şi sec ”fără pereche în lume”, şi o dată iarna, când îmi întoarce vizita la Bucureşti, având o poftă nebună să discute cu mine mereu unele probleme care nu îi sunt clare.

Ţin la Gică (de la Gheorghe) ca la ochii din cap, deoarece nu e puţin lucru să fii prieten cu un ţăran gospodar, aflat acum la a doua tinereţe, care mai este şi instruit, îngrijit şi cu mare lăcomie în a şti cât mai multe. Îmi este drag pur şi simplu.

Este atent la tot ce se petrece în ”ţărişoara noastră”, numai că pe unele le înţelege, pe altele nu, din păcate. No! În imaginaţia lui, eu aş fi cel care pot să-l ajut, dat fiind că sunt ”mai aproape de palatele astea două de la voi, Cotroceni şi Victoria”. La ultima noastră întâlnire, ca şi cum aş fi şeful statului, Parlamentul şi Guvernul României la un loc, mi-a pus mai multe întrebări, aşteptând o explicaţie pe loc la numeroasele sale ”de ce-uri” năucitoare:

De ce de agricultura României, care ar fi putut să salveze ţara de la dezastrul economic în care se află, se ocupă mai mult cei de la Bruxelles decât autorităţile române?

De ce nu se stopează tăierile ilegale ale pădurilor, care s-au produs în faţa şi cu ştiinţa tuturor guvernelor româneşti de după 1989? Nu s-ar putea trage de aici concluzia că unii cei de la putere sunt mână în mână cu hoţii?

De ce nu sunt judecaţi ”regii asfaltului” pentru pagubele uriaşe pe care le-au pricinuit statului român? Suntem ţara cu cele mai multe gropi din Europa şi poate din lume. Cât timp vor mai păşi românii din groapă în groapă, într-o ţară pe care Dumnezeu ne-a dat-o atât de frumoasă? Peste cât timp vom putea să vedem un astfel de rege după gratii?

De ce ne înghesuim să vinde