Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRJ: Codul de procedura penala accepta probele obtinute prin tortura. Orice persoana care se pregateste sa comita o infractiune poate fi urmarita

Publicat in HotNews, duminică 29 martie 2009 ·

Centrul de Resurse Juridice atrage atentia asupra unor nereguli grave ale proiectului Codului de procedura penala, care nu pot fi indreptate printr-o simpla dezbatere parlamentara timp de cel mult doua saptamani, se arata intr-un comunicat al CRJ.

Aceste nereguli vor avea repercursiuni asupra dreptului la viata privata, asupra dreptului la aparare, dar si asupra institutiilor judiciare prin prisma neclaritatii textelor, necorelarii lor si, cel mai probabil, prin lipsa de resurse umane din sistemul judiciar, precizeaza comunicatul.

Cateva exemple:

Un articol care a suscitat dezbateri, desi initiatorul nu pare sa inteleaga gravitatea textului, este art.100 care permite folosirea de probe obtinute in mod nelegal, chiar si in mod exceptional, inclusiv probe derivate din probe obtinute prin tortura, tratamente inumane sau degradante. Rationamentul este specific Evului Mediu, nicidecum secolului 21.Este supusa supravegherii tehnice si cercetarii orice persoana care se pregateste sa comita o infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 5 ani, desi pregatirea in sine nu este pedepsibila; prin urmare, simpla ipoteza ca o persoana se pregateste sa comita o infractiune duce la restrangerea dreptului la viata privata prin supraveghere audio, video, fotografiere, retinere, predare si perchezitionare a trimiterilor postale, conservarea rapida a datelor informatice si a datelor privind traficul informational, etc.Respectiva persoana este intitulata suspect, desi in definitia data suspectului se incadreaza acea persoana despre care exista suspiciunea ca a savarsit o infractiune;De ce a fost introdusa institutia noua a judecatorului de drepturi si libertati de vreme ce acesta nu autorizeaza decat o parte din supravegherile tehnice ori cercetari;Provocarea le comiterea unei infractiuni de coruptie ( care poate merge pana la 1 an), devine mi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 54 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

GSP. Laurențiu Reghecampf, urmărit penal pentru violență domestică, în urma scandalului cu Anamaria Prodan. Ce pedeapsă riscă tehnicianul

HotNews acum 34 minute
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) are probleme pe toate planurile. Rămas liber de contract după despărțirea de Al Tai (Saudi Pro League) de pe 15 aprilie, antrenorul a primit o lovitură și în viața personală. Este urmărit penal pentru violență în fam

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°