Multi vor considera puerila intrebarea, gandindu-se ca ar fi bine sa stie ca primul om al urbei, respectiv PRIMARUL, este pionul principal in administratia publica locala, ca in functie de persoana care va castiga alegerile locale, vom sti si cine va conduce destinul comunitatii noastre.
Cu tot respectul, imi permit sa contrazic pe cei care impartasesc aceasta conceptie, inradacinata la noi pana in 1989, cand la nivel local, ca si la cel central de altfel, decizia era a unei singure persoane, intr-o subordonare stricta, calculata matematic, de sus in jos, adica de la Ceausescu si pana la ultimul primar. Sub masca democratiei comuniste existau tot felul de comitete, consilii, birouri, dar practic conducerea era strict personala, cu alte cuvinte o dictatura unica, dirijata si centralizata aproape de perfectiune.
Din pacate, in detrimentul unei democratii adevarate, in care vrem sa traim, pentru care s-a luptat si murit chiar, s-a mentinut vechea mentalitate, de care trebuie sa ne desprindem definitiv. Cum putem face aceasta? Este deosebit de simplu, respectiv prin cunoasterea institutiilor statului si a legilor existente.
Majoritatea dintre noi, la intrebarea cine sunt factorii de conducere din Romania, vor raspunde ca presedintele, primul ministru, prefectul si primarul, ca apoi, cu totul secundar, organele colective, cu toate ca acestea oglindesc adevarata democratie.
Sa fiu mai explicit voi prezenta cele mai importante atributii ale consiliilor locale, prevazute in art.20 Legea nr.69/1991 republicata, respectiv:
- alege viceprimarul; aproba regulamentul de functionare al consiliului local, aproba studii, prognoze orientative si programe de dezvoltare economico-sociala, de organizare si amenajare a teritoriului; aproba bugetul local, modul de utilizare a rezervei bugetare; stabileste investitiile, impozitele si taxele locale; infii