Am mai abordat chestiunea aceasta, însă cumva punctual, răspunzînd, acum vreun cincinal, unei anchete comise de o revistă culturală. Dar răspunsul meu de atunci nu era numai punctual, ci şi incomplet şi unilateral. Socoteam că elitele de pradă sînt, dacă nu exclusiv, atunci eminamente politice şi mai credeam că poartă un singur chip, cel al PSD-ului. Or, între timp, cum se spunea pe vremuri, „viaţa m-a învăţat“ că lucrurile nu sînt chiar aşa de simple şi de precis delimitate. Este foarte adevărat că PSD-ul de acum cinci ani, pe care naivii îl credeau un partid serios, pe cale să reformeze, nu era decît forma eminentă de organizare a elitei de pradă postcomuniste, cum fuseseşi FSN-ul originar, şi PSDR-ul, şi PDSR-ul, pseudonimele sub care a funcţionat de la apariţia sa „în vîltoarea revoluţiei“. De ce anume era interesat PSD-ul? Deacapararea presei pentru a putea fura în linişte, de controlul justiţiei din acelaşi motiv, dar şi pentru a o asmuţi împotriva opoziţiei, de controlul total asupra societăţii. Ei bine, în cei cinci ani şi jumătateai regimului Băsescu, lucrurile nu s-au schimbat deloc! Deh, şi partidul prezidenţial tot pe aceeaşi filieră vine! În fond, aceste „elite“ cumva politice nu sînt altceva decît diversele chipuri, avataruri, pe care le-au luat postrevoluţionar elitele de pradă ale comunismului tîrziu. Or, comunismul a fost regimul prin excelenţă instalat prin furt şi menţinut prin furt – de la furtul proprietăţii la cel al subconştientului!Dacă le analizăm cu oarecare atenţie, mai aflăm însă ceva, anume că elitele de pradă sînt, în primul rînd, politice şi de-abia în subsidiar economice, culturale, jurnalistice, universitare ş.a.m.d. De ce? Pentru că politicul este cel care a dictat, din prima clipă, alocarea preferenţială – nu pe merit, nu în funcţie de competenţă, nu în cadrul unei competiţii corecte – a resurselor. Pentru că elitele de pradă