Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou SCANDAL care îl are în centru pe fostul preşedinte german. Vezi despre ce e vorba

Publicat in Romania Libera, joi 8 martie 2012 ·

Christian Wulff, care a demisionat de la preşedinţia Germaniei din cauza unor suspiciuni de corupţie, era în continuare în centrul unei polemici joi, din cauza unei ceremonii militare de rămas-bun, prevăzută în cursul serii, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Oficiali ai opoziţiei social-democrate i-au cerut să renunţe la această ceremonie de anvergură, din cauza scandalului care îl înconjoară, în timp ce mai mulţi miniştri ai Guvernului condus de Angela Merkel şi numeroşi ambasadori au declinat invitaţia.

Germanii au fost deja şocaţi că Wulff va primi 199.000 de euro anual pe viaţă, deşi are doar 52 de ani, nu a fost preşedinte decât 20 de luni şi riscă să ajungă la tribunal. Circa 44 la sută dintre germani apreciază că el a adus daune durabile funcţiei prezidenţiale, potrivit unui sondaj recent.

Cancelarul urma să participe la evenimentul prevăzut la ora 19.00 (20.00, ora României), la castelul Bellevue, din Berlin, sediul preşedinţiei.

Circa 200 de invitaţi erau aşteptaţi pentru această ceremonie tradiţională organizată de fiecare dată la plecarea unui membru al Guvernului sau a unui preşedinte şi în cursul căreia se interpretează în principal muzică militară. Aproximativ 300 de soldaţi ai Bundeswehr participă la ceremonie.

"Vom celebra plecarea unei persoane care a eşuat în funcţie ca şi cum ar fi făcut lucruri mari pentru Germania", a criticat liderul Partidului Social-Democrat (SPD), Sigmar Gabriel, potrivit presei.

Conform cotidianului Bild, peste 160 dintre cei 369 de invitaţi vor lipsi, inclusiv cei patru foşti preşedinţi încă în viaţă.

Chiar şi muzica aleasă face obiectul unei controverse. Christian Wulff a ales să fie interpretată melodia "Over the Rainbow" a lui Judy Garland, care evocă "dezordinea fără speranţă" a acestei lumi spre o nouă lume plină de culori, "dincolo de curcubeu", un loc unde "grijile se

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°