Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va salva Bosânceanu pe FC Farul?

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Fostul patron al echipei de la malul mării are de primit aproximativ un milion de euro de la actuala conducere, datorie care succesorul Giani Nedelcu vrea să fie ştearsă pentru a continua investiţiile la echipă.

Situaţia este cât se poate de neagră la FC Farul, atât în clasament, cât şi pe holurile clubului, pe parte administrativă. Rezultatele pot duce, în cel mai rău caz, la retrogradarea în eşalonul al treilea al fotbalului românesc însă nu la desfiinţare aşa cum se poate întâmpla în cazul în care conducătorii clubului nu găsesc o rezolvare a problemelor financiare.

Clubul din Primăverii este în insolvenţă care, conform patronului Giani Nedelcu, decurge în condiţii normale. Patronul echipei ameninţă însă că nu va mai continua la Farul, din vară, în cazul în care fostul patron nu va renunţa la o sumă pe care o are de primit de la Nedelcu. „Eu din vară nu mai scot niciun ban din buzunar pentru Farul. Mi s-a promis ajutor din toate părţile şi apoi toţi mi-au întors spatele. M-am străduit să ţin echipa pe linia de plutire şi, indiferent câţi bani bag, tot mă trezesc cu o datorie, cea către domnul Bosânceanu. Dacă fostul patron îmi dă acea hârtie cum că datoria e stinsă continui la Farul, dacă nu, nu”, a spus Giani Nedelcu.

Nedelcu s-a chinuit să menţină formaţia în viaţă, el fiind lăudat de către angajaţii săi pentru strădania sale. Totuşi, eforturile pe care le-a făcut nu au fost cele promise la preluarea echipei. Gruparea a fost achiziţionată de la Gheorghe Bosânceanu, fostul proprietar spunând că Nedelcu a promis cu totul altceva. „Trebuie să se ştie că, în momentul în care am început discuţiile cu actualul patron pentru cedarea clubului, acesta mi-a spus că va dispune anual de un buget de patru-cinci milioane de euro. Am crezut că fac un bine echipei dacă o dau, dar în acelaşi timp am pus o clauză în protocol, pentru a mă putea întoarce dacă lu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°