Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii au luat cea mai mare „ţeapă“ din istoria fotbalului mondial: 15 milioane de euro aruncaţi pe apa sâmbetei

Publicat in Adevarul, marți 25 iunie 2013 ·

În România, microbiştii sunt furioşi că Victor Piţurcă are un salariu mult prea mare, de 400.000 de euro pe an. Totuşi, ne putem consola că se poate şi mai rău decât atât.

De câţiva ani, China „pompează“ sume uriaşe de bani în dezvoltarea fotbalului, în speranţa că va atinge măcar nivelul ţărilor vecine, Japonia şi Coreea de Sud.

Pe lângă faptul că au fost aduse vedete de 24 de karate în campionatul intern, precum Anelka, Seydou Keita, Frederic Kanoute, Lucas Barrios sau chiar antrenorul italian, Marcello Lippi, conducătorii Federaţiei din Beijing au făcut eforturi uriaşe pentru a instala şi un selecţioner cu nume la prima reprezentativă.

Astfel, în 2011, Jose Antonio Camacho, cel care s-a aflat pe banca Spaniei, între 1998 şi 2002, pentru ca apoi să antreneze chiar Real Madrid (2004) a fost numit în funcţia de selecţioner. „O eventuală calificare la Mondialul din 2014 e doar un obiectiv pe termen scurt pentru Camacho. Chiar dacă nu vom ajunge în Brazilia, el nu va fi demis“, a spus, în august 2011, vicepreşedintele federaţiei, Yu Hongchen, potrivit stiridesport.ro.

Rezultate ruşinoase

După doi ani pe banca naţionalei Chinei, Camacho a „reuşit“ să stabilească numai recorduri negative. Pe lângă faptul că a ratat calificarea la CM 2014, tehnicianul spaniol a condus China în cea mai mare înfrângere din istoria ţării, un 0-8 cu Brazilia, într-un amical, în timp ce, în clasamentul FIFA, asiaticii au ajuns pe locul 109, cea mai slabă clasare din istorie!

Picăturile care au umplut paharul au fost un eşec, în primul meci de calificare la Cupa Asiei 2015, şi un 1-5, într-un amical cu Thailanda.

Drept urmare, Camacho a fost demis de chinezi, însă şi-a umplut buzunarele: 12 milioane de euro încasate din salarii, în ultimii doi ani, şi trei milioane de euro despăgubiri pentru că a fost demis. În

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum o ora
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 26 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°