Vladimir Baciu pictează de mic. Credincios principiului că “în artă e bine să te exprimi prin mai multe mijloace”, a îmbinat pictura de şevalet cu ceramica şi cu desenul. Iar în urmă cu 20 de ani şi-a descoperit pasiunea pentru icoane. Sursa: Andreea Dogar „Sunt fascinat de icoane. Dorind să mă perfecţionez, am lucrat foarte mult şi a devenit o necesitate. Nu mă simt bine dacă nu pictez câteva zeci de icoane pe an. Şi acum sunt fascinat de icoane, de picturile din biserici”, spune pictorul de 57 de ani. Icoanele sale, pe lemn sau pe sticlă, cu o compoziţie minimalistă, sunt de inspiraţie ardelenească. Mai exact, „muzele” lui Baciu sunt icoanele pictate de ţăranii din Nicula, Sibiu sau Braşov, în secolele XVIII-XIX. Desenele erau copiate după stampe nemţeşti sau austriece care ajunseseră în Transilvania prin comerţ.

"Urmărit" de crucea de pe Caraiman

„Desenele, reproducându-se din generaţie în generaţie, au căpătat naivitate, proporţiile sunt modificate. Ţăranii nu cunoşteau perspectiva şi elementele artistice. Colorau cu inocenţă, în culori pure: roşu, verde, alb. Le lucrau iarna şi le comercializau prin negustori care treceau din sat în sat. Le vindeau cu zecile de kilograme”, spune pictorul. „Mi se par mai inocente, mă strag prin simplitate”, îşi explică Baciu opţiunea de a picta icoane ardeleneşti şi nu unele de inspiraţie bizantină. Lucrează în atelier în Bucureşti, dar peste vară pictează în Poiana Ţapului: „E mai linişte, am spaţiu şi în faţa mea am crucea Caraimanului care îţi dă o oarecare gravitate, ca şi cum te-ar urmări”. Vladimir Baciu a terminat Universitatea de Artă din Cluj. În prezent este profesor de educaţie plastică la o şcoala generală 163 din Capitală şi colaborator al Universităţii de Arte Plastice. Între 13 iulie şi 8 august îl puteţi întâlni la Muzeul Satului, în tabăra de creaţie pentru copii, la secţiunea „Ic