Ne-am dorit zăpadă, dar când am avut-o... vai şi-amar!... Sau... ai grijăce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple!
ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Ne-am dorit zăpadă, dar când am avut-o... vai şi-amar!... Sau... ai grijăce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple!
Într-un oraş în care zăpada este o amintire – copiii şi-o imaginează, iar părinţii visează pofticios încă din toamnă la câteva zile de iarnă ca-n fotografii sau măcar precum cele din copilăria lor... –, într-un oraş în care gândurile ce se îndreaptă spre Moş sunt: "Ce frumos ar fi să fie zăpadă de Crăciun!", dar de obicei rămân doar vise, ei, da, incredibil!, dar tocmai într-un astfel de oraş dorinţele au fost auzite şi... a nins.
În Constanţa a mai nins acum vreo doi ani... o zi jumate. Era duminică şi fulgii mari curgeau direct pe feţele zâmbitoare întoarse spre cer. O zi a nins şi-a fost zăpadă. Pufoasă... albă... Dar când s-a oprit ninsoarea s-a terminat.
În Constanţa, dacă vrei zăpadă, îţi iei concediu şi pleci la munte. Că aici zăpada e la fel de efemeră ca un fluture...
A început să ningă, dar nu de Crăciun, ci taman atunci când Sărbătorile s-au terminat şi o dată cu ele şi vacanţa. Şi-a nins... o noapte, o zi... şi noaptea ce i-a urmat. Zăpada s-a aşezat... şi s-a aşezat... în troiene, în valuri şi suluri... S-au împlinit dorinţele, ce fericire! Sau... nu...
Unii şi-au tras pe ei echipamentul de schi (oftând după o pereche de schiuri care-acum şi-ar fi justificat existenţa în debara) şi bocancii în picioare, şi-au înfundat căciulile pe urechi şi-au pornit spre serviciu prin viscol. Alţii au rămas acasă. De maşini nici nu putea fi vorba. Tot oraşul era uniformizat de alb. Frumos... aproape pustiu...
Magazinele şi-au deschis uşile şi şi-au etalat ruşinoase goliciunea. Zăpada a paralizat transporturile pe
