Un autor care a renunţat la birocraţia scrisului
Se bucură de succes (şi la ediţia a II-a) volumul 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, cu o prefaţă de Gabriel Liiceanu. Cele "322 de vorbe memorabile" au fost extrase din interviurile date de filosof în ultimii ani ai vieţii şi din unele convorbiri particulare ale sale, înregistrate pe bandă de magnefon. Ele sunt vestigiile unei opere orale de mari proporţii, funinginea unui foc care a ars în bezna comunismului, iluminând misterios figurile privitorilor.
Cărţile masive publicate de Petre Ţuţea nu au avut ecou. Filosoful însuşi le considera nesemnificative: "Deşi am scris mult în viaţa mea, nu cred că scrierile mele sunt antologice şi nici elocvente pentru evoluţia spirituală a personalităţii mele." în schimb, aproape tot ceea ce a spus Petre Ţuţea a reverberat în conştiinţa românilor. N-ar fi exclus ca în curând, prin repovestirea unor enunţuri sau chiar prin pastişarea stilului filosofului, să se constituie o operă apocrifă. Soarta gândirii lui Petre Ţuţea este să devină folclor.
Ce anume face ca o carte compusă din fraze sentenţioase declamate în mijlocul unor prieteni, din sincerităţi teatrale, din invective copilăreşti la adresa unor sisteme politice să fie un best-seller?
Gabriel Liiceanu a reflectat cu binecunoscuta sa gravitate asupra acestei inevitabile întrebări şi a dat un răspuns: "trebuie risipită din capul locului o neînţelegere: cele "trei sute douăzeci şi două de vorbe memorabile" nu sunt simple vorbe de spirit, aforisme sau afirmaţii paradoxale, care stau laolaltă într-o vecinătate indiferentă, ci mai degrabă aşchiile ţâşnite din coerenţa unui trunchi invizibil. Ele poartă, toate, marca sursei unice a ţâşnirii lor şi, strânse laolaltă, recompun sunetul inconfundabil al lemnului original. Pe scurt, fragmentele trimit la sistem şi, în îmbinarea lor, ele sun
