„Ce se întâmplă în România?” A se citi: „Ce dracu se întâmplă iar cu România?” Îmi închipui ce corespondenţă intensă a fost săptămâna aceasta între principalele ambasade străine şi ministerele lor de externe. Ce au înţeles şi transmis diplomaţii străini din toată nebunia de la Bucureşti? Ţara aceasta, lovită periodic de frisoane, ca un bolnav de epilepsie, părea să-şi găsească, în sfârşit, calmul după convulsiile de anul trecut, de la suspendare. După criza din 2012, ambasadele păreau să fi înţeles că Băsescu este trecutul, Ponta este viitorul iar Crin Antonescu nu este pe nicăieri. Sigur, aceasta este o interpretare vulgară a mesajelor transmise dinspre Statele Unite, Germania sau Marea Britanie principalilor actori politici din România, dar, dacă urmăriţi cu atenţie ce s-a întâmplat anul acesta, veţi vedea un Băsescu orientat spre intern, un Ponta avid de confirmare externă şi un Crin Antonescu dând din mâini în limba engleză.

Oficialii UE şi NATO probabil că se întreabă acum dacă mai este Victor Ponta liderul capabil să păstreze drumul european şi euroatlantic al ţării, angajamentele externe asumate de România, valorile democratice şi statul de drept. Probabil că mulţi dintre cei care trăiesc în România ar da un răspuns tranşant la aceste întrebări. Dar de la Washington sau de la Berlin lucrurile se văd uşor diferit, deoarece Victor Ponta, maestrul suprem al dublului limbaj, se schimbă radical odată ce decolează de pe Otopeni.

E greu de spus cât o să-i să-i mai ţină figura: una să spună în străinătate, alta să facă acasă. Dar faptul că parlamentarii USL au pus bombe în Codul penal taman în clipa când şeful lor făcea mult visata poză cu Barack Obama este ilustrativ pentru cine e cu adevărat Victor Ponta. Iar argumentul că „Ponta nu ştia” mai poate să meargă doar la cei care cred că 130 de pagini copiate cuvânt cu cuvânt nu înseamnă plagiat. Mă înt