Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama femeilor rămase văduve în Afganistan: "Este mai bine să mori decât să fii văduvă în ţara asta"

Publicat in Romania Libera, marți 16 august 2011 ·

Din cauză că rămân izolate, fără sprijin şi adeseori o povară pentru famillile lor, văduvele aleg să se retragă în Tapaye Zanabad - în traducere, "dealul construit de femei", care se găseşte deasupra unui cimitir din estul capitalei afgane, relatează publicaţia The Washington Post, în ediţie online.

Primele văduve au ajuns în Tapaye Zanabad în urmă cu zece ani. Pământul nu era revendicat de nimeni, iar ele erau sărace. Şi-au construit colibe din lut, apoi au ridicat o fântână şi şi-au tras electricitate. Acum, pe dealul construit de femei trăiesc aproape 1000 văduve.

"Cele mai multe dintre femei nu aveau nimic când au venit aici. Odată, ne cunoşteam între noi, eram ca surorile", îşi aminteşte Aneesa, o văduvă în vârstă, care trăieşte pe deal de opt ani.

130 dolari pe an, ajutor din partea statului

Deşi nu li se permite să părăsească casa, din ordinul rudelor bărbăteşti, multe văduve pot fi văzute pe străzi, îmbrăcate în burqa şi cerşind. Acest lucru se întâmplă pentru că femeile care rămân fără soţ trebuie întreţinute de ceilalţi bărbaţi din familie, întrucât ele nu au dreptul să lucreze, aşa cum se întâmplă într-o sociatate conservatoară precum cea afgană.

Deşi femeile şi-au creat o comunitate - se reunesc periodic şi se ajută între ele, asistenţii sociali vorbesc despre prostituţie şi despre încercările municipalităţii de a dărâma construcţiile. Văduvele primesc 130 dolari pe an şi o cartelă pentru orez şi ulei, drept ajutoare sociale.

În Tapaye Zanabad, femeile au găsit ceea ce căutau. "Odată ce rămâi văduvă, oamenii te privesc ciudat. Spun lucruri rele despre tine. Unele femei au impresia că vrei să le furi bărbatul, te vorbesc pe la spate. Este Afganistan. Mă simt mai comfortabil printre alte văduve", a povestit Aneesa, care a hotărât să se mute aici în 2001, după ce soţul, soldat, a murit împuşcat.

A găsit Tapaye Zanabad

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 37 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 19 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 37 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 56 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 55 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°