Universitatea Dunărea de Jos „şi-a tras" televiziune internă, cu statut de laborator didactic, în campusul studenţesc. Investiţia este o premieră naţională pentru facultăţile de jurnalism, a costat în jur de 20.000 de euro şi are licenţă de la CNA.
Noul post, „Student TV", va funcţiona în incinta căminului F şi este un laborator aferent Facultăţii de Litere, specializarea jurnalism. Este, de fapt, o premieră naţională: prima facultate de jurnalism care are televiziune.
Studioul are chiar şi licenţă de transmisie dată de Consiliul Naţional al Audiovizualului, are grilă de programe şi tot ce-i trebuie oricărui post TV.
Căminiştii, „cobaii" facultăţii
„Practic, acolo se vor realiza producţii jurnalistice audio şi video. Şi dacă tot este amplasat în campusul studenţesc, ne-am gândit că n-ar fi rău ca aceste producţii să fie văzute şi de studenţii căminişti, în regim închis", spune rectorul Universităţii „Dunărea de Jos", Viorel Mânzu.
Acesta a punctat că studioul are doar destinaţie de laborator didactic. „Vom avea şi un document de politică editorială prin care ne vom lua angajamentul că studioul nu va fi folosit pentru propagandă electorală. Nu vreau să-mi iasă vorbe prin târg, că-l folosesc pentru un partid sau altul", a explicat rectorul Mânzu.
Din grila zilnică de programe nu vor lipsi buletinele informative. Acestea nu vor avea însă statutul unui buletin de la un posturile de televiziune „normale", ci vor fi chiar activităţi didactice.
„Nu vrem să se vadă decât cum se face o ştire sau un reportaj. Cadrele didactice vor supraveghea această activitate", spune purtătorul de cuvânt al Universităţii, Luiza Şerbănescu.
„Dacă vine cineva de la Facultatea de Arte şi cântă la pian, de ce să nu-l vadă şi studentul căminist? Aşa, simularea e completă", mai spune rectorul Universităţii.
De acest studio vor „răspunde" din pu