Sala ”Uzina cu teatru” a TNI, destinată proiectelor experimentale, s-a reconvertit pentru scurt timp într-o zonă de confort intim teatral, odată cu premiera spectacolului Iarna (11 octombrie, textul: Evgheni Grişkoveţ, regia: Laszlo Beres, distribuţia: Cosmin Maxim, Dumitru Năstruşnicu, Andreea Boboc).

Ceea ce aduce nou acest regizor vizează în primul rând aspectul scenografic, schimbând radical spaţiul de joc: un cub alb din pânză, prevăzut cu despicături pe toate laturile, de proporţii, în interiorul sălii de spectacol, delimitând locul acţiunii, asemeni unui platou de filmare; un retroproiector la vedere, în mijlocul spectatorilor, pe care Andreea Boboc îl foloseşte din când în când pentru a ilustra ori sublinia replicile protagoniştilor (doi soldaţi înzăpeţi în timpul unei misiuni în Siberia). În al doilea rând, deşi se lucrează cu mijloacele tehnice pe faţă, iluzia rămâne imaculată în cubul ei – unde reflectoarele proiectează lumină plină, glacială, florescentă atunci când cei doi soldaţi suferă de ger sau, dimpotrivă, o lumină joasă, gălbuie, uşor difuză – când intervin scene despre dorinţe neîmplinite, eşecuri sentimentale, experienţe neobişnuite din trecut, cu alte cuvinte, amintiri, reflecţii, regrete. Din scăderi treptate ale luminii sau prin declanşare bruscă (dar acesta nu mai reprezintă un element de noutate) se creează legătura dintre scene.

Textul, semnat de dramaturgul rus contemporan Evgheni Grişkoveţ, are un caracter confesiv, monoloagele scurte din care se compune dialogul sunt marcate de autoreferenţialitate, în permanenţă ai impresia că autorul vorbeşte despre propria experienţă, livrând mici detalii, pitoreşti pentru o discuţie colocvială, cum e de altfel schimbul de replici, senzaţii şi rememorări dintre cei doi soldaţi, dar lipsite de rezistenţă într-un context mai larg, oricare ne-am putea imagina că ar fi acesta şi care ar fi