Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nordul Egiptului, acoperit de zăpadă pentru prima dată după mai mulţi ani

Publicat in Mediafax, vineri 13 decembrie 2013 ·

Mai multe regiuni din Egipt, între care şi periferii ale capitalei Cairo, au fost acoperite de un strat de zăpadă vineri, pentru prima dată după mai mulţi ani, potrivit unui oficial al centrului meteorologic egiptean.

"Este pentru prima dată după foarte mulţi ani" când se vede zăpadă în zona Cairo, a anunţat pentru AFP Ali Abdelazim, de la Direcţia generală de meteorologie.

La Medinati, un oraş nou din nord-estul Cairo, un locuitor a relatat că a fost trezit din somn de un zgomot neobişnuit. "La ora şase dimineaţa, am auzit cum fulgii de zăpadă se loveau în fereastra mea", a spus el, contactat telefonic.

"Când am ieşit afară, am văzut că grădina mea era complet albă", a adăugat Karim Kheirat. "Este pentru prima dată în viaţa mea când văd aşa ceva", a continuat el.

Alte suburbii ale megalopolisului egiptean au fost de asemenea afectate de ninsori, dar într-o măsură mai mică, au anunţat mai mulţi locuitori.

În Peninsula Sinai, un strat de mai mulţi centimetri de zăpadă a acoperit zona montană Sfânta Ecaterina în urma unei furtuni de zăpadă, un fenomen care nu s-a mai întâmplat de decenii.

De la faţa locului, Mokhtar Hussein a afirmat pentru AFP că locuitorii nu mai ies din case "de ieri, deoarece toate cartierele oraşului sunt acoperite de zăpadă".

La Ras El Bar, pe coasta mediteraneană, grădini, străzi şi case au fost acoperite de o mantie albă în urma unor ninsori puternice, potrivit lui Rania al-Moubachir, care a afirmat pentru AFP că "vede aşa ceva pentru prima dată în viaţa sa".

Ninsori uşoare au mai fost semnalate la Alexandria, cel de-al doilea oraş al ţării, situat de asemenea în nordul Egiptului. Din cauza vremii vremii nefavorabile şi rafalelor intense de vânt, autorităţile au anunţat închiderea portului, care are loc a trei zi consecutiv.

Un val de frig şi ploi afectează de mai multe zile Orientul Mi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect USR: Funcţionarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii / Amendă de la 2.000 la 10.000 de lei

News.ro acum 35 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unei iniţiative legislative depusă de senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei. ”Nerespectarea de către org

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 3 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum 2 ore
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 3 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°