Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Gorjeanul care a antrenat tenismeni în Florida

Publicat in Adevarul, joi 28 octombrie 2010 ·

A practicat „sportul alb“ 14 ani, iar acum se pregăteşte să-şi ia licenţa de antrenor internaţional la tenis de câmp.

A început tenisul de performanţă la cinci ani, când s-a înscris la Clubul Pandurii Târgu-Jiu. Ştefan crede că aplecarea către sport a moştenit-o de la tatăl său, fost fotbalist. „Tata m-a sfătuit să aleg un sport mai civilizat şi mai nobil“, mărturiseşte tânărul. Cu multă muncă, s-a ataşat de tenis, a acumulat experienţă, iar la 14 ani a câştigat titlul de campion naţional. „Am avut un adversar de temut, Alexandru Luncanu de la Clubul Sportiv Dinamo. Când am urcat pe podium a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Tot în acelaşi an am devenit dublu campion naţional, iar la 16 ani am câştigat titlul de vicecampion“, mai povesteşte tensimenul. Şfetan a participat la numeroase turnee de tenis în ţară, în Europa, precum şi în America.

Predă un tenis modern

Urmează cursurile Şcolii Naţionale de Antrenori din Bucureşti, iar în primăvară îşi va lua licenţa de antrenor internaţional de tenis de câmp. A fost component al lotului naţional de juniori timp de zece ani. Avea îndemânare, dorinţă şi mult talent. Îi lipsea ceea ce unui tenismen îi este aproape indispensabil: susţinerea financiară. La 19 ani a renunţat la cariera de jucător în schimbul celei de antrenor. „Ştiam că nu pot sta departe de tenis, aşa că gândurile mele s-au îndreptat spre antrenorat. Am lucrat ca antrenor la lotul naţional, la CSS Craiova, CS Oradea, precum şi la Academia de Tenis a legendarului Nick Bollettieri, din Bradenton, Florida. Aici am descoperit diferite metode de antrenament. În toţi aceşti ani am reuşit să aprofundez tainele tenisului modern“, spune campionul

Ştefan Piţian care în prezent îşi desfăşoară activitatea la Clubul de Tenis Autocorex, pune mult suflet atunci când se ocupă de pregătirea viitorilor tenismeni, lucru dovedit de rezultate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 33 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 30 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 29 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 24 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 43 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°