Adolescenta este o fire sensibilă, iar doinele pe care le interpretează la nai ridică publicul în picioare. Talentul l-a moştenit de la mama ei.
Carmen Roba are 14 ani şi şi-a făcut deja un nume în lumea interpreţilor populari. Cântă la nai din clasa a V-a, iar premiile obţinute i-au umplut deja camera. Ultima recunoaştere a fost premiul I la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală şi Coregrafie „Emanuel Elenescu“.
„Naiul este cel mai bun prieten al meu. El mă înţelege cel mai bine. Când simt nevoia să vorbesc cu cineva, cânt la nai. Dacă am o supărare sau o problemă, cânt o doină şi-mi trece“, a mărturisit Carmen.
Tradiţie de familie
Fata mărturiseşte că dragostea pentru muzică, în special pentru nai, o moşteneşte de la mama sa, care, la rândul ei, a preluat-o de la bunicul fetei. „Mama este absolventă a unei şcoli de muzică, iar bunicul a cântat la toate instrumentele: vioară, pian, trompetă“, a completat Carmen. Dacă la început, naiul i s-a părut un instrument destul de greu şi plictisitor, acum îl adoră. „Ca să poţi cânta la acest instrument trebuie să fii în primul rând talentat, pasionat, dar şi o persoană sensibilă“, a explicat adolescenta.
Fata îşi aminteşte şi acum de marile emoţii pe care le-a simţit când a cântat pentru prima dată în faţa unui public. Era în clasa a V-a şi spectacolul s-a ţinut pe scena Casei de Cultură Suceava. „În acele momente am simţit o mare împlinire sufletească când am văzut că mă aplaudă atâta lume“, a povestit Carmen.
„Sunt o fire sensibilă“
Interpreta şi-a deschis drumul spre muzică la Şcoala Populară de Artă sub îndrumarea profesorului Ghiocel Cioltan, iar în prezent face parte din Ansamblul „Arcanul“ al Universităţii Ştefan cel Mare Suceava. „Maestrul Ovidiu Şvarţ, sub îndrumarea căruia lucrez, m-a făcut să îndrăgesc naiul tot mai mult“, a mai