Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rompetrol a făcut profit, după trei ani de pierderi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 aprilie 2011 ·

Grupul Rompetrol, deţinut de compania de stat kazahă KazMunaiGaz, a reuşit să obţină în primele trei luni ale acestui an un profit net de 900.000 dolari, după trei ani de pierderi din cauza crizei economice.

Comparativ, în primul trimestru din 2010, grupul a realizat pierderi de 56,2 milioane dolari, potrivit unui comunicat transmis astăzi Bursei de Valori București.

De asemenea, cifra de afaceri a fost de peste 2 miliarde dolari, în creştere cu 29% faţă de perioada similară din 2010, iar profitul operaţional (EBITDA) s-a ridicat la 47,5 milioane dolari, faţă de un rezultat negativ de 7,5 milioane dolari în perioada corespunzătoare de anul trecut.

Compania a explicat rezultatele prin faptul că, pe fondul influenţelor aferente crizei internaţionale, a scăderii cererii de carburanţi şi a marjelor de rafinare de la 12 dolari/baril în 2007 la 2-3 dolari/baril în 2010, Grupul a iniţiat şi implementat un amplu program de reducere a costurilor operaţionale, dar şi o consolidare a activităţilor de bază.

Petromidia, în continuare cu pierderi

Pe de altă parte, Rompetrol Rafinare (care include și rafinăria Petromidia), cel mai important activ al grupului Rompetrol, a realizat în continuare pierderi, deşi acestea sunt de cinci ori mai mici faţă de ianuarie – martie 2010 (11,3 milioane dolari faţă de 57,3 milioane dolari).

Rezultatul, care include Rompetrol Rafinare și subsidiarele sale, sunt preliminare și pot suferi modificări până la termenul oficial de publicare a rezultatelor financiare, 12 mai.

Grupul Rompetrol este deţinut de KMG din 2007, când a achiziţionat de la Dinu Patriciu pachetul majoritar de acţiuni (75%), contra sumei de 1,6 miliarde dolari. În 2009, a achiziţionat şi diferenţa.

Rompetrol Rafinare se află în litigiu cu statul român pentru plata unor datorii convertite, în 2003, în obli

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 2 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

UPDATE - Bărbat din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted pentru spălare de bani, prins în Italia, în urma cooperării cu poliţiştii români şi procurorii DIICOT

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fost prins de poliţiştii din Italia, în urma cooper

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum o ora
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 2 ore
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum 32 minute
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Liniile de transport public din Bucureşti-Ilfov vor circula după un program de duminică, în perioada 1-6 mai

G4Media acum 13 minute
Liniile de transport public din regiunea Bucureşti-Ilfov vor funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 – 6 mai, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI), într-un comunica

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°