La mijlocul secolului trecut, John Berryman publica Omagiu doamnei Bradstreet, poemul cu 57 de stanţe, care l-a scos din anonimat. Saltul peste timp al poetului modernist american în peisajul hibernal al Noii Anglii de acum 400 de ani fără aproape două decenii, îngemănarea de voci – a poetului de aici şi a poetei puritane de dincolo – conturează periplul lumesc al Annei Bradstreet, pe fundalul căruia capătă forţă chemarea irezistibila de a scrie poezie, indiferent de datul existenţial.

Anne Bradstreet a trecut Atlanticul pe corabia Arbella în 1630 – avea 18 ani – odată cu primul val de puritani conduşi de John Winthrop. Era fiica lui Thomas Dudley, la acea vreme viceguvernator al coloniei de la golful Massachusetts şi al doilea om ca importanţă în noua lume. La împlinirea vârstei de 16 ani, Anne îşi schimbase numele de fată prin căsătoria cu Simon Bradstreet, tânăr cu studii de Drept la Universitatea din Cambridge, destinat unei lungi şi fructuoase cariere de diplomat şi om politic. De o educaţie aleasă a avut parte şi Anne. Crescută la reşedinţa contelui de Lincoln, unde Dudley lucrase ca administrator, a fost de mică iniţiată în cultura clasică şi modernă, tatăl său urmărindu-i personal progresele la istorie şi arta poetică pentru care avea el însuşi apetenţă.

Întâlnirea cu America n-a bucurat- o pe tânăra doamnă Bradstreet. Molima declanşată îndată după debarcare i-a răpit fiinţe apropiate – Lady Arbella, fiica contelui de Lincoln şi soţul acesteia, Isaac Johnson, s-au numărat printre ele –, iar asprimea vieţii s-a dovedit un test solicitant şi de durată. În repetate rânduri, familia şi-a schimbat domiciliul, îndepărtându- se de Boston, pentru a se stabili în final la Andover, aşezare la hotarul dintre colonie şi teritoriul aparţinând (încă) nativilor. De comoditate nu încăpea vorba, chit că în preajmă s-au aflat mereu servitori. Însărcinările p