Cursul leu/euro a sarit pentru prima data in ultimii patru ani peste pragul de 4 lei, apropiindu-se de maximul istoric de 4,2 lei/euro. Cine a luat credit in euro cand cursul era la 3,1 lei are rate mai mari in lei cu 30%.
Banca Nationala le-a dat ieri o veste proasta celor cu credite in valuta - ii asteapta noi cresteri ale ratelor lunare pe care trebuie sa le plateasca, dupa ce euro a sarit la cursul oficial de pragul psihologic de 4 lei, pentru prima data dupa mai bine de patru ani.
Cresterea euro ii afecteaza direct pe cei care au salarii in lei, dar s-au grabit in anii trecuti, cand cursul scadea practic fara pauza, sa se imprumute in valuta, pentru ca acum trebuie sa faca un efort mai mare pentru rambursarea ratelor.
BNR a calculat ieri un curs de 4,0296 lei pentru un euro, cu 4,44 bani peste nivelul publicat in ultima zi din 2008. De la nivelul prezent nu mai este decat un pas pana la maximul istoric de 4,14 lei, atins la inceputul lui 2004. De altfel, analistii sunt pesimisti si nu exclud ca lunile urmatoare sa aduca un nou maxim istoric pentru curs, majoritatea prognozelor fiind totusi plafonate la 4,2 lei pentru un euro. Analistii vedeau un prag important la nivelul de 4 lei pentru un euro, dincolo de care efectul de scumpire a ratelor la creditele in valuta devine foarte greu de suportat.
"Impactul asupra creditelor depinde de viteza cu care urca cursul. Daca viteza va fi mare, vom vedea un efect negativ", spune Lucian Anghel, economistul-sef al BCR. El noteaza ca pana acum restantele au urcat mai ales pe lei, respectiv la creditele de consum.
Spre exemplu, cine a contractat in vara lui 2007, cand euro se tranzactiona la 3,1-3,2 lei, un credit imobiliar cu o rata lunara de 500 de euro are acum de suportat un efort considerabil mai mare. Transformata in lei, rata a urcat cu circa 30%, la peste 2.000 de lei, in conditiile