Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii de ştiinţă au creat primul organism viu artificial, readucând la viaţă o bacterie

Publicat in Romania Libera, vineri 21 mai 2010 ·

Oameni de ştiinţă americani care încearcă de mai mulţi ani să creeze viaţă artificială au anunţat joi că au reuşit să realizeze în laborator un genom sintetic, pe care l-au folosit pentru a aduce înapoi la viaţă o bacterie, relatează Reuters citat de Hotnews.

Cei care au luat parte la experimentul care durează de 15 ani şi care a costat până acum 40 de milioane de dolari speră ca realizarea să îi înveţe cum să creeze microbi speciali.

Există însă temeri că această tehnologie ar putea fi folosită pentru a produce arme biologice, motiv pentru care, la solicitarea preşedintelui Obama, Comitetul american pe probleme de energie şi comerţ din cadrul Parlamentului se va reuni săptămâna viitoare pentru a discută implicaţiile acestei descoperiri.

"În studiul sau, Comitetul ar trebui să ia în considerare potenţialele beneficii medicale, asupra mediului înconjurător şi a securităţii, precum şi potenţialele riscuri asupra sănătăţii sau siguranţei, " a precizat Obama.

Cercetătorii au lucrat cu o variantă sintetică a ADN-ului bacteriei, transplantată într-un alt microb, "golit" pe dinăuntru în prealabil. După mai mult încercări, noul microb a prins viaţă şi a început să se multiplice în vasul de laborator.

"Este prima celulă sintetică făcută vreodată," a declarat Craig Venter, cel care a coordonat cercetarea. "Este prima specie de pe planetă care se auto-multiplică şi al cărei părinte este un computer." Venter a adăugat că va încerca să folosească bacterii pentru a produce combustibil, vaccinuri sau pentru a creeă alge care să absoarbă dioxidul de carbon din atmosferă.

"Va deveni o unealtă foarte puternică în încercarea de a realiză ce vrem noi în biologie," a spus Venter.

Pe de altă parte, unii biologi susţin că realizarea echipei lui Venter reprezintă un progres importan

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 20 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 29 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 2 ore
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°