Am ales să scriu câteva cuvinte despre TVA deoarece tocmai s-a împlinit un an de când „s-a făcut mare“. Ce s-a întâmplat în tot acest timp?
În mod evident şi previzibil, tot mai mulţi contribuabili au dorit „să muşte din fructul interzis“, adică, mai direct spus, să se sustragă de la înregistrarea şi plata taxei în cauză. În acest context, urmând demersurilor legislative din a doua jumătate a anului 2010, în ultimele două luni au apărut alte acte normative care au rolul (nota bene!) de a limita accesul sau acţiunea pe piaţă a unor potenţiale firme specializate în „vânzarea de TVA“. Mă refer aici la O.U.G. nr. 49/2011 (privind aplicarea taxării inverse pentru livrările naţionale ale unor cereale şi plante tehnice) şi la O.M.F.P. nr. 1.984/2011 (care, pe fond, vine cu cerinţe formale suplimentare, de natură procedurală, ce trebuie îndeplinite de contribuabilul care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, fără a depăşi efectiv plafonul valoric de 35.000 euro al cifrei de afaceri). În mod cert, efectele generate nu pot fi decât benefice, deşi respectivele acte normative sunt perfectibile – spre exemplu, O.M.F.P. nr. 1.984/2011 ar fi trebuit să conţină unele prevederi referitoare la reconfirmarea validităţii codului de TVA în cazul acelor firme, deja înregistrate în scopuri de TVA, care „schimbă regulile în timpul jocului“ (a se citi sediul social, punctele de lucru, asociaţii/ administratorii sau obiectul de activitate, după obţinerea codului RO). Desigur, o să-mi spuneţi că legislaţia se poate îmbunătăţi, important e „să se facă“ şi „să se vrea“. Aşa şi e, dar, în acelaşi timp, reafirm că e benefic ca, dacă tot se modifică atât de des legislaţia fiscală, măcar modificările aduse să vizeze obţinerea unor efecte utile de ansamblu şi în mod corelativ, nu fragmentat doar pe anumite paliere...
Ca să justific titlul articolului, nu pot să nu amintesc şi Dec
