(şi manelizarea crimei) Anii '70 - blugi evazaţi, cămăşi răsfrînte peste piept şi plete cît încap pe umeri (la albi) sau firul creţ strîns în coamă rotată (la negri) - au fost nu numai anii de glorie ai muzicii pop, ci şi anii cei mai spumoşi ai terorismului! Ciudată paralelă, nu? Unora li se va părea o blasfemie, altora un nonsens. Cum să pui ultimii ani ai Cerbului de Aur şi ai Phoenix-ilor alături de o crimă? Ce-are a face John Travolta şi Olivia Newton-John cu gherila arabă? Ce-ar avea în comun Margareta Pâslaru cu moartea încă misterioasă a celui care a fost Cornel Chiriac, DJ-ul de legendă al Europei libere? În opinia mea, recentele evenimente internaţionale ne arată limpede că nici terorismul nu mai e ce a fost odată. Aşa că hai, cititorule, să facem puţină istorie, în amintirea magnetofonului Tesla care ţi-a înnobilat tinereţea nonconformistă. În septembrie 1970, undeva în deşertul iordanian, trei avioane cu fuselaje argintii - ale companiilor TWA, BOAC şi Swissair - erau aruncate în aer, după ce fuseseră deturnate de un grup de extremişti ce acţionau sub firma Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei. Din fericire, cei 300 de pasageri (ţinuţi ostatici timp de cîteva zile) fuseseră eliberaţi cu ceva vreme înainte; în faţa stupefacţiei internaţionale, comandoul FPLP a spus că ţelul său a fost atins: mass-media internaţionale, preluînd subiectul, făcuseră publicitate cauzei palestiniene. Anii '70 sînt, vă aduceţi aminte, rupţi din copilăria muzicii disco. Un atentat precum cel de mai sus ne aduce într-un astfel de decor: sclipiri argintate, paiete, stroboscoape şi artificii, zgomot maxim cu impact, totuşi, controlat. Ce spune presa e mai important decît ce face artistul - sau teroristul. Mai există ceva grijă şi faţă de victime, şi faţă de decibeli. În septembrie 1972, cea de-a XX-a Olimpiadă, aflată în desfăşurare la München, se dovedea cea mai boga