•Doamna ambasador, renumita pentru emisiunea "Diplomatii propun", difuzata in fiecare saptamana la Radio Romania Muzical, marturiseste ca tocmai prin intermediul emisiunii l-a cunoscut pe cel care avea sa devina, in aproximativ un an de zile, viitorul sau sot •"Am fost prima romanca pe care a cunoscut-o de cand venise in Romania iar primul interviu cu presa a fost cel pe care l-am realizat in emisiunea mea", a declarat Cristina Nicorici •In data de 24 septembrie, dupa ce s-au intalnit cateva luni, ambasadorul Peru si Cristina Nicorici s-au casatorit intr-un local din Bucuresti
Una dintre cele mai importante evenimente ale saptamanii care tocmai s-a incheiat a fost vizita la Iasi a Ambasadorului Republicii Peru, Excelenta sa Elard Escala. Cum era firesc, acesta a venit insotit de sotia sa Cristina Nicorici de Escala, care i-a fost alaturi la toate evenimentele la care a participat. Putini sunt, insa, cei care stiu povestea celor doi, sau mai bine spus ceea ce a determinat ca un diplomat de origine peruana foarte atasat de tara sa natala sa se casatoreasca cu o ieseanca. Astfel, Cristina Nicorici, nascuta in municipiul Iasi, a studiat la Universitatea de Arte George Enescu, la sectia canto iar dupa ce si-a finalizat studiile a plecat in Bucuresti, unde la ora actuala este unul dintre cei mai cunoscuti realizatori de emisiuni radio. Astfel, doamna ambasador, renumita pentru emisiunea "Diplomatii propun", difuzata in fiecare saptamana la Radio Romania Muzical, marturiseste ca tocmai prin intermediul emisiunii l-a cunoscut pe cel care avea sa devina, in aproximativ un an de zile, viitorul sau sot. "Sunt ieseanca si am studiat la sectia canto de la Academia George Enescu si pe urma am plecat in Bucuresti. Acum sunt realizatoarea emisiunii Diplomatii propun, prin intermediul careia l-am cunoscut, de altfel, pe sotul meu. A fost ceva inedit pentru ca el a