Tot mai multe voci cer SUA şi NATO să aibă o poziţie mai fermă faţă de criza libiană. Intervenţia armată este una dintre variantele aduse în discuţie. Sursa: REUTERSSursa: REUTERS
1 /.
Sancţiunile impuse unilateral Libiei de către Statele Unite, vineri, alături de pachetul similar de măsuri adoptat a doua zi de Consiliul de Securitate al ONU, ar putea fi doar primul pas făcut de comunitatea internaţională în eforturile de a pune capăt crizei libiene.
Astfel, surse din administraţia de la Casa Albă au dezvăluit cotidianului american "New York Times" că, în cazul în care liderul de la Tripoli, Muammar Gaddafi, nu renunţă la brutalitatea excesivă faţă de manifestaţiile de stradă, intervenţia militară va fi una dintre opţiuni.
Cel puţin 1.000 de oameni au murit în Libia în confruntările armate dintre protestatari şi trupele regimului Gaddafi, potrivit estimărilor ONU.
Avocaţii măsurilor ferme
De altfel, după un turneu în Orientul Mijlociu, imediat după încheierea crizei din Tunisia şi Egipt, senatorii americani John McCain şi Joe Lieberman au cerut administraţiei Obama să ia măsuri mai ferme împotriva regimului libian.
"Guvernul libian, condus de Muammar Gaddafi, îşi masacrează poporul. Nu e nicio îndoială că Gaddafi vrea să rămână la putere indiferent de cât sânge va fi vărsat", au avertizat ce doi într-o conferinţă de presă.
McCain şi Lieberman au recomandat administraţiei democrate să instituie o zonă de excludere aeriană deasupra Libiei, să nu mai recunoască actualul guvern de la Tripoli şi să sprijine, în schimb, formarea unui executiv de tranziţie în componenţa căruia să intre activişti anti-Gaddafi. Dacă este nevoie, Washingtonul să sprijine rebelii libieni chiar şi prin livrarea de arme, au mai susţinut cei doi senatori.
Într-un discurs rostit în urmă cu câteva