Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei doi tineri daţi dispăruţi urmau să îşi petreacă sărbătorile la Centrul Meteo Ţarcu

Publicat in Adevarul, duminică 20 decembrie 2009 ·

Familia lui Ionuţ este distrusă de când a aflat vestea şi speră ca salvamontiştii să îi găsească cât mai repede. Tatăl meteorologului şi-a sfătuit nora, de 20 de ani să rămână acasă, însă aceasta a insistat să ajungă la soţul ei.

Meteorologul Ioan Gruia a coborât la cabana Cuntu ca să o ia pe soţia sa. Cei doi urmau să-şi petreacă Sărbătorile de Iarnă la Staţia Meteo din Munţii Ţarcului întrucât Ionuţ, cum îi spun vecinii, ar urma să fie de serviciu pe perioada Crăciunului. Tânărul, de 33 de ani, este singur la părinţi, iar soţia lui s-a mutat în Borlova în urmă cu doi ani. „Familia meteorologului dispărut este formată din oameni gospodari şi este una de frunte din Borlova“, spune Afilon Ursulescu, secretarul comunei Turnu Ruieni, care este vecin cu familia Gruia. Apropiaţii tânărului spun că era un băiat liniştit. „Nu era un aventurier. Iubea muntele încă din copilărie. Avea note medii la şcoală, pentru că prefera să îşi petreacă timpul în natură”, spune Adrian Musteţ, un fost coleg de clasă cu Ionuţ.

Familia este fără glas

„Am încercat să o avertizez pe Adriana, soţia lui să nu urce pe munte, că e rea vremea, dar ea a vrut neapărat să îşi petreacă sărbătorile alături de soţul ei. S-au căsătorit acum un an. Este rău că Ionuţ nu era nici măcar fumător, să zici că ar fi putut aprinde vreun foc să se încălzească pe acolo”, spune răvăşit Ianoş Gruia, tatăl lui Ionuţ. Părinţii băiatului nu îşi pierd speranţa şi sunt încrezători în faptul că salvamontiştii îi vor găsi pe cei doi soţi.

CITEŞTE DRAMA SOŢILOR DISPĂRUŢI PE ŢARCU ŞI DETALII DESPRE CĂUTĂRI

Duminică, 20 dec 2009:

Un meteorolog şi soţia s-au rătăcit în Munţii Ţarcului

Meteorologi rătăciţi pe munte

Cei doi tineri daţi dispăruţi urmau să îşi petreacă sărbătorile la Centrul Meteo Ţarcu

Luni, 21 decembrie 2009:

Căutările celor doi tineri dis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 39 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 33 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis, vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de preşedintele american Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Precizările Casei Albe

News.ro acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Cei doi şefi de stat vor discuta inclusiv despre situaţia din Ucraina şi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 34 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 4 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°