Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii, mai bolnavi decât anul trecut

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 1 noiembrie 2012 ·

Afecţiuni greu de ţinut sub control, cum ar fi hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, bolile pulmonare cronice obstructive, cele cerebro-vasculare, cirozele, hepatitele cronice, insuficienţa renală cronică, diabetul zaharat, cancerul, tulburările mintale, au făcut mai multe victime în primele trei trimestre din 2012 decât în aceeaşi perioadă din 2011. În schimb, a scăzut numărul sucevenilor cu tuberculoză, ulcer şi cord pulmonar cronic. Aşa se arată într-un raport întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, pe primele nouă luni ale anului curent, şi dat publicităţii marţi, de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adrian Popescu.

Singura afecţiune care s-a menţinut la un nivel constant în perioada ianuarie-septembrie 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, este epilepsia, precizează raportul DSP.

1.838 de cazuri în plus, la hipertensiune arterială

Astfel, potrivit statisticii Direcţiei de Sănătate Publică, îmbolnăvirile prin hipertensiune arterială au crescut de la 73.678 de cazuri, în primele nouă luni ale lui 2011, la 75.516 cazuri, în aceeaşi perioadă a lui 2012. O curbă ascendentă a cunoscut şi cardiopatia ischemică, de la 38.363 de cazuri anul trecut, în ianuarie-septembrie, la 39.044 de cazuri anul acesta, în acelaşi interval.

O situaţie crescătoare se remarcă şi la bolile cerebro-vasculare, de la 7.994 de cazuri în primele nouă luni ale anului trecut, la 8.227 în perioada similară a anului în curs. Diabetul zaharat este, de asemenea, în creştere, de la 21.067 de cazuri în ianuarie-septembrie 2011, la 22.391 în acelaşi interval din 2012.

Cu 635 de diagnostice de tulburări mintale mai mult

Şi cazurile de ciroză şi de hepatită cronică sunt mai multe: 10.883 de cazuri în primele nouă luni ale anului trecut şi 11.115 în perioada similară a acestui an.

Aceeaşi situaţie este valabilă şi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 11 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum o ora
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Metroul din Cluj, mai aproape de realitate. A fost emisă autorizaţia de construire

Mediafax acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a semnat, marţi, autorizaţia de construire pentru metroul clujean. Potrivit proiectului, Magistrala 1 de metrou Cluj va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 staţii subterane şi un depou suprateran.

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 3 ore
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°