Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua pacalelilor a adus valul scumpirilor adevarate

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 aprilie 2005 · · · ·

Paguba in buzunarul taximetristilor

Daca tigarile sau echipamentele electronice mai scumpe nu au aparut inca pe rafturile magazinelor, taximetristii clujeni sint cei mai nemultumiti de cresterea preturilor care a rezultat in urma aplicarii noilor accize. ?Ne afecteaza, mai ales ca de aproape trei ani avem un tarif de 10.000 de lei pe kilometru, iar benzina se scumpeste trimestrial?, ni s-a plins Alexandru Valan.

Potrivit acestuia, scumpirea combustibilului ii va produce o paguba de circa 50.000 de lei pe zi, tinind cont de faptul ca, in medie, consuma cam zece litri de benzina zilnic. ?Nu pot sa lucrez in pierdere?, spune taximetristul, care propune ca, in aceste conditii, tariful sa se mareasca cu circa cinci mii de lei pe kilometru. Vinzatorii de la magazinele de electrice nu sint foarte speriati de noile scumpiri. ?Nu vom fi neaparat afectati. Clientii vor continua sa achizitioneze aceste produse pentru ca se apropie sezonul vacantelor?, ne-a spus un asistent de vinzari al unui mare lant de magazine electrice. (Madalina Prundea)

Galatenii vor lefuri ca-n UE

Locuitorii orasului Galati sint ingroziti de valul scumpirilor. ?Tigarile se scumpesc, gazele, bauturica, toate se scumpesc, pai, unde ajungem, ca salariile noastre nu cresc. Salariile au ramas mici. Am inteles, intram in UE, da? salariul nu intra si el in UE? Pai, daca se scumpesc bautura si tigarile, ce facem? Ca atita placere ne mai ramasese si noua!?, ne-a spus Petrica Lipoveanu, muncitor pe platforma siderurgica, in virsta de 39 de ani. ?Pina cind o sa se scumpeasca toate, eu asta intreb. Adica, cu produsele electronice ce au avut, era musai sa le creasca accizele? Cum poate fi considerat un aparat de fotografiat un produs de lux??, ne-a spus suparat Valentin Dumitrescu, student in anul lV la Universitatea Danubius.

?Gazele ne ard la buzunar. Si-asa erau scumpe. Acum o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 47 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum o ora
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 2 ore
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°