Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciile secrete ruse îi interoghează pe cei 10 spioni

Publicat in Romania Libera, marți 13 iulie 2010 ·

Cei zece agenţi ruşi trimişi de Washington la Moscova, în cadrul unui schimb istoric de spioni, sunt deţinuţi într-o incintă specială aparţinând serviciilor secrete ruse, unde sunt supuşi unor interogatorii, a anunţat marţi presa rusă, citată de AFP, monitorizată de Mediafax.

"De la aeroport (unde au aterizat vineri), au fost duşi direct la Iasenevo (în regiunea Moscova), unde se află cartierul general al SVR", serviciul de informaţii externe, potrivit cotidianului popular Moskovski Komsomoleţ, care citează o sursă din cadrul serviciilor speciale.

"Pentru moment, agenţii lucrează cu specialişti. Încearcă să clarifice cum a fost posibilă compromitarea acoperirii", a continuat această sursă.

Potrivit informaţiilor cotidianului, aceştia vor fi eliberaţi în săptămânile viitoare, dacă ancheta conchide că nu au comise erori grave în perioada în care au activat ca agenţi în Statele Unite.

"Pentru a clarifica toate detaliile, interogatoriile sunt efectuate cu diverse feluri de teste, inclusiv cu detectorul de minciuni", a precizat sursa citată.

"Ceea ce se întâmplă nu ar trebui numit interogatoriu, în adevăratul sens al cuvântului. Dar dacă se descoperă că au fost comise erori grave, spionii, angajaţi ai SVR, ar putea fi daţi afară", a adăugat aceasta.

Confrom informaţiilor cotidianului, telefoanele mobile nu funcţionează în incinta imobilului în care sunt reţinuţi agenţii, iar aceştia nu au dreptul să părăsească instalaţia.

Statele Unite au predat Rusiei, vineri, zece agenţi, la schimb cu patru deţinuţi ruşi, dintre care trei au fost condamnaţi pentru spionaj în favoarea occidentalilor.

Presa rusă a insistat săptămâna trecută asupra amatorismului de care au dat dovadă spionii ruşi, arestaţi la jumătatea lui iunie în Statele Unite.

Cei zece agenţi ruşi trimişi de Washington la Moscova, în cadrul unui schimb isto

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la hala unui producător de tâmplărie PVC

Mediafax acum 34 minute
Pompierii intervin la incendiul produs, duminică, la o hală a unui operaror economic cu profil de producţie tâmplărie din PVC, pe raza oraşului Salcea, din judeţul Suceava. Autorităţile au emis avertisment Ro-Alert pentru alertarea populaţiei.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 3 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Mii de israelieni au manifestat pentru a cere eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas

News.ro acum 6 ore
Mii de israelieni au manifestat, sâmbătă, pentru a cere guvernului premierului Benjamin Netanyahu să facă mai mult pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza de către gruparea islamistă Hamas, relatează Reuters. Membri ai familii

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°