Greu de spus. Impresia generală e că parlamentare îi prind atât pe cei de la putere cât şi pe cei din opoziţie cu lecţiile nefăcute. Şi totuşi a sta în opoziţie ar trebui să reprezinte onoarea oricărui politician. Din această perspectivă, opoziţia nici nu e opoziţie ci mai degrabă rezistenţă. Avem a ne aştepta cel mai probabil la gherila parlamentară, la un noi sou de terorism politic, tocmai când credeam că ne putem trage sufletul.

Din păcate şi cu anunţata lansare a polului de dreapta, PDL nu reuşeşte decât apropierea pur formală de societatea civilă. Dacă până acum, cei care ieşeau învingători în alegeri, au fost mereu înfrânţi la guvernare, acum am putea avea situaţia răsturnată: să câştigi guvernarea şi să pierzi alegerile! Este, bineînţeles scenariul maximal. Interesant de urmărit este cum se va mobiliza PDL-ul în vederea alegerilor parlamentare şi mai ales la ce este dispus să renunţe de dragul coabitării cu USL, în condiţiile în care preşedintele pare să rămână magnetul principal, cu o mare forţă de atracţie a nemulţumirii sociale, interdicţia de a lua distanţă critică faţă de acesta ar putea însemna pentru actuala opoziţie ori revenirea în prim liga ori ultima explozie înainte de a se sfărâma în mii de bucăţi.

În privinţa polului de dreapta am mai degrabă rezerve chiar dacă mulţi aflaţi în „misiune" readuc în discuţie modelul Convenţiei Democratice . Se fac însă că uita că fosta mişcare a lui Coposu era clar îndreptată contra nemernicilor politruci, securişti şi de ce nu puşcăriabilii de astăzi care nu doreau să cedeze puterea deţinută de zeci de ani. O parte importantă a acestor „nepieritori" sunt astăzi în PDL, care se doreşte a fi motorul noii formaţiuni politice de dreapta. Tot acolo ar veni la pachet şi PNŢCD, aripa ultracontestată.

Fără partidele istorice autentice, orice tentativă de a crea o nouă forţă politică credibilă devin