Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin reduce opoziţia la tăcere

Publicat in Adevarul, luni 26 noiembrie 2007 ·

>> Sute de manifestanţi au fost arestaţi la demonstraţiile organizate împotriva liderului de la Kremlin. Cu o săptămănă înainte de alegerile legislative, opoziţia din Rusia este ţinta >> Sute de manifestanţi au fost arestaţi la demonstraţiile organizate împotriva liderului de la Kremlin.

Cu o săptămănă înainte de alegerile legislative, opoziţia din Rusia este ţinta unor acţiuni în forţă fără precedent. Două manifestaţii anti-Putin organizate la Moscova şi Sankt-Petersburg s-au lăsat cu sute de arestări. Fostul campion mondial de şah Garry Kasparov, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai preşedintelui Putin, a fost arestat şi condamnat la cinci zile de închisoare.

Membrii opoziţiei ruse au fost arestaţi şi bătuţi, ieri, la Sankt-Petersburg înaintea unui marş interzis împotriva lui Vladimir Putin. Scutierii i-au lovit pe militanţii naţional-bolşevici din mişcarea scriitorului Eduard Limonov. Incidentul a dus la arestatea a aproximativ 200 de persoane, printre care şeful secţiei locale a partidului de opoziţie Iabloko, Maxim Reznik şi Nikita Belih, liderul formaţiunii Uniunea Forţelor de Dreapta (SPS).

Pentru câteva ore a fost reţinut de poliţie şi Boris Nemţov, unul dintre liderii opoziţiei liberale din Rusia. Candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, Nemţov a petrecut două ore la comisariat pentru a explica ce făcea la marşul neautorizat. Sankt-Petersburg, oraşul natal al preşedintelui Putin, a fost invadat de forţele de ordine de la primele ore ale dimineţii.

În ciuda intervenţiei în forţă a poliţiei, aproximativ 500 de manifestanţi au defilat cu garoafe în mâini în Piaţa Palatului, loc important al revoluţiei bolşevice.

Niciun post de televiziune din Rusia nu a relatat despre ciocnirile dintre opoziţie şi poliţie, produse cu o zi înainte ca Putin să sosească într-o vizită la Sank-Petersburg.

Kasparov, trimis la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 31 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 33 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°