Talentatul muzicant a învăţat meserie de la celebrii virtuozi ai vremii - Mieluţă Surdu, Fărâmiţă Lambru şi Ilie Udilă. Celebrul lăutar acordeonist al restaurantelor bucureştene de altădată, Pescarul sau Moara Măriei, rememorează trecutele vremuri de boemie şi huzur. Acum e boală şi criză.

Când s-a născut a deschis ochii pe vioara atârnată de tatăl său în cui. Intrase cu drepturi depline în familia Bob Stănescu, cu tradiţie lăutărească din tată în fiu de câteva generaţii bune. De prin părţile Călăraşului se trăgea neamul lui, zonă ce avea să dea mari nume ale lăutăriei, precum Constantin Mirea - violinist, Mitică Ciuciu - ţambal, şi Nicolae Bob Stănescu, cunoscut violonist, vărul lui.

Bogdan Gheorghe s-a născut la Bucureşti, dar nimeni nu îl ştie după numele ăsta. Când spui Gigi Melody e altceva. S-a născut în Capitală pentru că bunicii săi plecaseră spre oraş după al Doilea Război Mondial. Aveau nevoie de un serviciu stabil aşa că aici s-au angajat pe unde puteau la vremea aceea ca lăutari: în orchestra vreunei fabrici, prin vreun ansamblu. Când a intrat în calasa întâi, Gigi a primit de la tatăl său un acordeon.

Când a împlinit 10 ani, aniversarea l-a prins la nuntă. Cânta. Era în comuna Cernica, unde a copilărit o perioadă, la bunici. De câţiva ani oamenii nu mai primeau lăutarii la nuntă fără „ăla micu'". Devenise lăutarul cerut pe toată zona de pe lângă Bucureşti. Asta era şi singura metodă de a te face cunoscut la acea vreme.

„Să îţi faci «firmă»", adică să ştie lumea cine eşti. În termeni moderni, să fii un brand. Pentru că nu exista internet, nu erau emisiuni de divertisment la televizor şi nici discuri. Sau discuri mai erau, dar nu oricine reuşea să le scoată. Trebuia să mergi la Electrecord, să ai o dicţie, să scapi de cenzura securiştilor de serviciu şi să ai o pilă la aceeaşi securişti.

Împreună cu Nelu Ploieşteanu