Declaraţia îi aparţine vicepreşedintelui PNL Sălaj Dorel Oros şi a fost făcută ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul partidului.
Conducerea organizaţiei sălăjene a PNL a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele modificări de statut şi de reprezentare în structurile de conducere ale partidului, stabilite în urma congreselor ce au avut loc la Bucureşti la sfârşitul săptămânii trecute. Tonul liderilor PNL sălăjeni a fost unul optimist, declarându-se încrezători în şansele preşedintelui reales al partidului, Crin Antonescu, la alegerile prezidenţiale.
Referitor la reprezentarea organizaţiei Sălaj a PNL în structurile de conducere ale partidului, am aflat, ieri, că preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, este singurul reprezentant al organizaţiei judeţene în Biroul Politic Naţional al partidului, birou al cărei structură şi componenţă au fost aprobate la sfârşitul săptămânii trecute la Bucureşti. Noul birou este format din nu mai puţin de 60 de persoane, în frunte cu preşedintele Crin Antonescu, prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis, 31 de vicepreşedinţi şi 27 de membri, aceştia din urmă fiind desemnaţi din rândul preşedinţilor de consilii judeţene pe care îi are PNL-ul şi din rândul primarilor de municipii de reşedinţă de judeţ, aşa cum este şi cazul primarului Zalăului, Radu Căpîlnaşiu. Întrebat, ieri, într-o conferinţă de presă, dacă nu este dezamăgit că nu a primit una dintre cele 31 de funcţii de vicepreşedinte, Radu Căpîlnaşiu a declarat că nu şi-a dorit o astfel de astfel de poziţie în partid. „Dacă eram vicepreşedinte, să spunem, pentru relaţia cu românii de pretutindeni, asta m-ar fi îndepărtat de menirea mea, de primar”, şi-a justificat Căpîlnaşiu reacţia.
La conferinţa de presă de ieri a fost prezent şi Dorel Oros, vicepreşedinte al PNL Sălaj, care a explicat şi de era era nevoie d