Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ateii au o viaţă sexuală mai bună decât oamenii religioşi

Publicat in Jurnalul, vineri 20 mai 2011 ·

Ateii au o viaţă sexuală mult mai bună decât oamenii religioşi care pot fi măcinaţi de sentimente de vinovăţie înainte, în timpul sau după întreţinerea unor raporturi sexuale, conform unui nou studiu realizat la Universitatea din Kansas, conform Daily Mail, preluat de Agerpres.

Conform acestui studiu, persoanele care nu cred în Dumnezeu sunt mai dispuse să-şi discute liber fanteziile sexuale cu partenerul, condiţie esenţială a împlinirii acestor fantezii, şi sunt mult mai satisfăcute din punct de vedere al vieţii sexuale. Ambele grupuri de persoane, şi ateii şi cei credincioşi, au recunoscut că se masturbează, urmăresc filme pornografice, întreţin raporturi sexuale orale cu partenerii, însă diferenţa dintre grupuri este de natură calitativă.

Persoanele credincioase nu se bucură atât de mult de astfel de experienţe sexuale, fiind cuprinse de remuşcările generate de stigmatul pus asupra sexualităţii de religia pe care o practică.

Acest studiu intitulat “Sex şi Secularism” a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de peste 14.500 de persoane, de către psihologii Darrel Ray şi Amanda Brown de la Kansas University.

Toţi cei care au fost chestionaţi, din ambele grupuri, întreţin relaţii sexuale cu aproximativ aceeaşi frecvenţă pe săptămână, deci între grupuri nu se remarcă o diferenţă pe criterii cantitative.

Persoanele credincioase s-au declarat mult mai puţin mulţumite cu viaţa lor sexuală comparativ cu ateii. Cei credincioşi au recunoscut că au uneori sentimente puternice de vinovăţie după consumarea unor acte sexuale.

Persoanele foarte religioase, aşa cum sunt mormonii, înregistrează cele mai ridicate niveluri de vinovăţie după ce întreţin raporturi sexuale. Scorul lor mediu este de 8,19 pe o scară de la 1 la 10. Ei sunt urmaţi la mică distanţă de martorii lui Iehova, adventiştii de ziua a 7-a şi baptiştii. Catolicii au un niv

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°