Azi nu ştiu despre ce să-ţi scriu, aşa că o să mă apuc să-ţi spun de 8 Martie, cu M mare! Chiar, de ce se scrie cu M mare, că doar nu e trecut în calendarul ortodox sau în vreun alt calendar religios! Ziua asta e ca un ghiocel! Te trezeşti dimineaţa devreme, cumperi flori, cumperi cadou, şi te-ai scos!
Într-o zi ca asta, eu am cântat întotdeauna pentru femei, domnişoare, copile, mame, bunici, fie ele coafeze, bucătărese, învăţătoare, profesoare, doctoriţe, eleve, studente sau contabile... "În continuarea programului, cântăreţul de muzică folk, Vasile Şeicaru, vă va cânta în spectacol... pentru toate domnişoarele şi tovarăşele noastre. Să-l primim cu aplauze!" Şi eu prestam, evitând să mă uit prea ostentativ la cucoane, că eram emotiv, mă înroşeam imediat, aşa că preferam să cânt cu ochii închişi, în lumea mea, în starea mea! Asta se întâmpla când aveam 20 şi ceva de ani, şi când nu lipseam niciodată de pe vreo scenă de 8 Martie... cu M mare. Cântam de regulă la studente, dar mă mai chemau şi pe la tot felul de întreprinderi, că eram bun şi lumea mă asculta. Pe vremea aceea eram foarte solicitat şi pentru că... spuneau femeile că eram frumuşel şi cuminte, şi talentat (da' eu tot cred că atunci, ca şi acum de altfel, că exagerau în toate). Mă anunţau, eu intram în scenă, mă aşezam pe un scaun (că aşa se cânta folku' atunci, pe scaun, obligatoriu), priveam pentru câteva secunde asistenţa, apoi începeam să cânt... "folk-mi beibe"! Cântam de-ale mele, de-ale lui Vintilă, că era foarte la modă, şi fetele, femeile mă ascultau cu mare drag şi interes. Nu mă lăsam niciodată până nu le făceam să cânte cu mine, cu artistu'! Asta a fost ambiţia mea dintotdeauna. Şi azi o am... să cânte lumea cu mine la refrene! Mă îmbrăcam în jeans evazat, că aşa era la modă, cu cizme cu toc mai înalt, conic, de cowboy, că aşa era la modă la folkişti şi la cântăreţii de rock,
