Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O victorie cât o calificare

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 10 septembrie 2007 ·

S-a discutat mult în ultima vreme despre şansele României de a ajunge, după o lungă perioadă de timp, din nou la un turneu final. Indisponibilităţile cu care Victor Piţurcă s-a confruntat au reprezentat într-adevăr o problemă. Asta s-a văzut şi în evoluţia echipei României, al cărui joc nu a avut aceeaşi consistenţă în faţa unei echipe arţăgoasă şi bătăioasă, cu un „cap limpede” în jucătorul Arsenalului, Alexandru Hleb. S-au creat spaţii largi în apărare pe flancul drept, iar jocul de pase nu era dintre cele mai bune, cu care ne obişnuiseră tricolorii.

Au fost însă şi momente bune ale tricolorilor, momente în care au pus presiune pe echipa gazdă. A venit repede şi primul gol, dar tot atât de repede a venit şi egalarea. Cel care până la urmă a tranşat jocul a fost Adi Mutu, jucător care acum se pare că trece printr-o perioadă deosebit de fastă.

Jocul începe cu tatonări de ambele părţi şi în min. 16, Hleb, care nu se remarcase până atunci, îi trimite o pasă lui Romaşcenko o pasă, care din colţul careului de 16m. şutează puternic şi balonul trece razant cu transversala. În acelaşi minut, Mutu scapă pe contraatac talonat de doi apărători şi din careu îl învinge pe fostul stelist Hamutovki. Bucuria nu a durat prea mult şi peste patru minute, acelaşi Hleb îi trimite din nou lui Romaşcenko o pasă, care, nemarcat pe flancul drept al apărării românilor, nu-l iartă pe Lobonţ.

Jocul se desfăşoară la mijlocul terenului, cu rare incursiuni spre cele două porţi. Romaşcenko îşi face din nou apariţia în min 36, când din aceeaşi poziţie din care a înscris, şutează din 20 de metri, dar balonul trece puţin peste transversală. După ce Hamutovski respinge un balon trimis de Dică din lovitură liberă din lateral dreapta, în min 42, Mutu trimite în cross o pasă lungă până la Bănel Nicoliţă. Acesta centrează pentru „capul” lui Dică care trimite în poartă. Hamutovski scoate

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 27 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 29 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 17 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 14 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°