Medicii au elucidat misterul morţii unei femei, al cărei cadavru a fost găsit, sâmbătă, pe un drum forestier din Sinaia. Femeia a murit de hipotermie, iar rănile de pe trup au fost cauzate de animale, după moartea acesteia
Trupul neînsufleţit, parţial acoperit cu zăpadă, cu leziuni la faţă şi mâini, a fost descoperit de jandarmii montani, pe traseul Calea Cordului, la aproximativ 500 de metri distanţă de restaurantul Taverna Sârbului.
Decesul femeii descoperite de către o echipă de jandarmi la 500 metri de Taverna Sârbului, în Sinaia, s-a produs cel mai probabil în jurul datei de 27 sau 28 noiembrie 2013, arată raportul medico-legal, citat de maxmedia.ro.
Aceasta ar fi murit ca urmare a expunerii prelungite la frig, în condiţiile în care a fost găsită având şlapi în picioare şi pe jumătate îngropată în zăpadă.
Leziunile de pe faţa şi braţele femeii au fost provocate de animale, după moartea acesteia, mai susţin medicii legişti.
Avea 55 de ani, locuia în Predeal şi se afla în evidenţele medicilor ca fiind bolnavă psihic. Familia anunţase la poliţie dispariţia acesteia, mai scrie sursa citată.
Pe aceeaşi temă
Cadavrul unei femei, găsit pe un drum forestier din Sinaia de jandarmii montani