Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Swallow the Sun deschide cea de-a cincea ediţie ARTmania Festival în Piaţa Mare din Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 26 mai 2010 ·

Alături de Kamelot (USA) şi "the sisters of mercy" (UK) prima zi a festivalului (DAY ONE) începe înainte de apus cu Swallow The Sun (F). Vor fi două zile de neuitat în Piaţa Mare din Sibiu cu şase concerte în premieră absolută pe scena muzicii din România.

CITEŞTE ŞI:

ARTmania Festival 2010 se ţine la jumatea lui august

ArtMania a anunţat cea de-a treia trupă care va concerta în Piaţa Mare

Trupa finlandeză Swallow the Sun a debutat la începutul anului 2000. Înainte de 2000 Juha Raivio şi Pasi Pasanen, membrii fondatori, au cântat împreună în formaţia Plutonium Orange.

Muzica celor de la Swallow the Sun este complexă şi bogată în înţelesuri. Romantici, trişti sau agresivi, finlandezii nu pot trece neobservaţi în scena doom. Ajunşi la cel de-al patrulea album de studio, ei continuă să-şi rafineze stilul şi să experimenteze cu sonorităţi dintre cele mai diverse.

Prima înregistrare a trupei, “Out of this Gloomy Light” (demo), a apărut în ianuarie 2003 şi a devenit un material de colecţie. Pe acest demo se află şi melodia "Through Her Silvery Body", prima scrisă de Raivio şi Pasanen. A urmat un contract semnat cu Firebox Records. Ulterior s-au alăturat formaţiei Markus Jämsen şi Mikko Kotamäki de la Funerius Nocturnum.

Sisters of mercy cântă în Piaţa Mare

Spre sfârşitul lui 2003 Swallow the Sun au lansat albumul de debut “The Morning Never Came”. Acesta a fost ales cel mai bun prim album al anului de revista Inferno Magazine şi a primit nota maximă în recenzia revistei Kerrang! care titra la vremea aceea :“Unul dintre cele mai bune momente ale timpurilor noastre.

În februarie 2005 a apărut cel de-al doilea material discografic al formaţiei, “Ghosts of loss”. Single-ul “Forgive Her...” a ajuns pe locul 4 în topurile finlandeze la o săptămână de la lansare şi a rămas în top timp de 6 săptămâni. Performanţa în top şi turne

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 42 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°