Miniştri de Externe ai statelor NATO se reunesc marţi şi miercuri la Bruxelles pentru a discuta pe marginea unei agende suficient de dificile pentru ca nimeni să nu se aştepte la minuni, iar asta chiar dacă sunt şanse serioase ca aliaţii să convină până la urmă asupra desfăşurării de rachete Patriot pe teritoriul Turciei, pentru a răspunde eficient în cazul unor atacuri aeriene siriene, inclusiv chimice.
Subiectul este unul de maximă actualitate şi urgenţă, de la Departamentul de Stat al SUA şi până la responsabilii europeni vorbindu-se deja deschis despre pericolul potenţial pe care îl prezintă, din acest punct de vedere, regimul Assad. Cum, însă, dosarul sirian a fost abordat de la bun început de către comunitatea internaţională în termeni de „realipolitik" şi mai puţin umanitar, hotărârea aliaţilor de a-i pune pe ruşi în faţa faptului împlinit şi, astfel, a-i irita serios într-o perioadă deja tensionată, are, evident, un resort cât se poate de profund: desfăşurarea rachetelor Patriot va fi semnalul că statele NATO îşi respectă angajamentul fundamental, acela de a sări în apărarea aliatului aflat în pericol. De data asta, Turcia se află în prima linie, iar un NATO ezitant nu ar putea conduce decât la costuri, pentru unitatea Alianţei, greu de decontat pe termen lung.
Şi totuşi, primul de pe agenda de priorităţi a ministerialei din 4 şi 5 decembrie nu este nici războiul civil din Siria, nici complexitatea relaţiei cu Rusia şi nici ceea ce ţine de extindere, fie că ea vizează fostul bloc sovietic (Georgia) sau Balcanii (Macedonia, Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Serbia şi Croaţia).
Nu, prioritatea la actuala întâlnire a miniştrilor de Externe din statele aliate este Afganistanul. Mai exact, retragerea accelerată a NATO dintr-o aventură militară care a durat aproape un deceniu, a costat un număr mare de vieţi omeneşti, a generat cheltuieli de peste u