Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Despre LOCUL POTRIVIT. Unde călătorim, în funcţie de pasiunile noastre

Publicat in Romania Libera, joi 13 septembrie 2012 ·

Fiecare persoană pasionată de un anumit sport îl poate practica aproape oriunde în condiţii precare şi doar în anumite locuri în condiţii de lux. Preţul este şi el un factor determinant în alegerea destinaţiilor pentru vacanţă. Prin urmare, chiar şi România pare să fie o destinaţie aleasă cu precădere de o anumită categorie de turişti din Occident.

Echitaţie în Italia

În sudul oraşului Napoli există un parc naţional cu peisaje uimitoare, care se întinde pe cea mai mare parte a regiunii Cilento. Aceasta pare destinaţia perfectă pentru cei care practică echitaţia şi adoră traseele care străbat sate vechi şi pitoreşti, plantaţii de măslini, regiuni de coastă şi dealuri impozante. Rutele din Cilento sunt perfecte pentru începători, precum şi pentru cei care vor să simtă nu doar plăcerea celor câteva ore de echitaţie, ci şi o mostră din cultura italiană.

Spre exemplu, cazarea, mâncarea şi caii îţi pot fi oferiţi de către ferma I Moresani ai cărei proprietari se mândresc cu faptul că produsele lor sunt ecologice, relatează The Guardian. Şapte nopţi all-inclusive şi 14 ore de călărie costă aproximativ 660 de euro. Preţul nu include biletul de avion până la Napoli.

Canotaj în Suedia

Regiunea suedeză Dalsland se află la nord de Goteborg. Lacurile interconectate şi vasta reţea forestieră le oferă turiştilor posibilitatea de a combina aventura şi relaxarea. Companiile locale de turism vă pot oferi câteva nopţi sub cerul liber. Fiţi fără grijă, condiţiile sunt dintre cele mai bune, iar punctele sanitare se află la doar o aruncătură de băţ. În plus, focul de tabără şi poveştile turiştilor vă pot transpune într-o lume pe care o credeaţi pierdută din clipa în care aţi renunţat să mai mergeţi pe traseele din Carpaţi.

Ciclism în Franţa

Franţa are o tradiţie fascinantă în ceea ce priveşte ciclismul. Turul Franţei este cea mai titrată competiţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 6 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 8 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 6 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 5 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 12 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°