Am citit, în urmă cu ani, o carte de un haz nebun: "Aventurile unui detectiv particular", de Carlo Manzoni. Volumul cuprindea două povestiri: "Eu pe asta o fac zob" şi "Îţi smulg amigdalele, fetiţo!". Poate că, agasat de avalanşa de romane poliţiste, autorul a ţinut să parodieze anumite produse ale genului. Încercarea i-a reuşit pe deplin.
Am citit, în urmă cu ani, o carte de un haz nebun: "Aventurile unui detectiv particular", de Carlo Manzoni. Volumul cuprindea două povestiri: "Eu pe asta o fac zob" şi "Îţi smulg amigdalele, fetiţo!". Poate că, agasat de avalanşa de romane poliţiste, autorul a ţinut să parodieze anumite produse ale genului. Încercarea i-a reuşit pe deplin.
Mi-am amintit de Carlo Manzoni citind cartea "Sunetele morţii", datorată unui nou-venit în cercul încă restrîns al creatorilor români de romane poliţiste: Alex Mihalcea, doctor în ştiinţe militare. O surpriză de proporţii. Alex Mihalcea posedă o cunoaştere în profunzime a domeniului în care s-a lansat cu mult aplomb, după ce, multă vreme, preocupările sale au fost de altă natură. Ştie la perfecţie reţeta după care se construieşte un thriller, ceea ce dovedeşte o frecventare asiduă a marilor maeştri care au ilustrat cu brio acest tip de literatură – de paraliteratură, cum o consideră unii. A simţit probabil nevoia să coboare şi el în arenă, pentru a propune o variantă la naraţiunile pe care le-a citit şi, cu siguranţă, le-a admirat.
DETECTIV. Dar tocmai din această pricină, textul său e conceput "a la maniere de...". Paginile sale ne aduc aminte de unii dintre reprezentanţii de frunte ai genului. Însă compararea cu Chandler, pe care am descoperit-o în recomandarea de pe coperta a patra a volumului, mi se pare cam forţată. Eroul lui Alex Mihalcea, Nick Tempest, un detectiv particular din New York, nu are profunzimea celebrului Marlowe al scriitorului ame
