Ca la usa cortului
Ceea ce-mi place la barbatii nostri politici e ca nu se dau in laturi de la nimic. Altii s-ar jena sa spolieze tara cu atata nerusinare, multumindu-se sa-si manjeasca doar degetele, atenti sa nu se cunoasca si sa nu-i observe careva, necum mana intreaga. Dupa cum altii si-ar permite, printre atatea ilegalitati contra cost, si cateva gesturi dezinteresate, asa, pentru intretinerea imaginii. In fine, altii ar minti mai cu masura, daca nu din frica de Dumnezeu, macar din dorinta de a da minciunilor, hrana de fiecare zi a omului politic, o bruma de credibilitate. Insa politicienii nostri au trecut demult granitele nevazute ale bunului simt, facandu-si mendrele la vedere, nepasatori la ce va zice lumea. Jefuiesc, fac trafic de influenta, inseala deschis, tovaraseste, cu aerul ca astfel de practici intra intre drepturile lor legitime si, mirandu-se foarte, ba chiar iesindu-si din pepeni, cand cineva isi permite sa-i intrebe de una ori de alta.
Mai incoace, fiindca tot a inceput campania electorala, au decis sa-si puna si poalele in cap, in linia unei traditii pe care o credeam vie doar la usa cortului. Nu-i vorba, nici pana acum nu-si faceau ei prea multe scrupule in privinta vorbelor rostite in public. Mitocaniile, grobianismele, mojiciile, vulgaritatile au fost nu principalele, ci singurele solutii de expresivitate ale discursului nostru politic, ajuns la un grad de truculenta pe care nici mahalaua, cat e ea de mahala, nu-l suporta fara sa roseasca. Judecati dupa ceea ce slobozesc pe gura, politicienii romani ai ceasului de fata ni se infatiseaza drept niste suferinzi, cu grave probleme de comportament si de educatie. Cand un ditamai presedinte de tara i se adreseaza cuiva cu duiosul apelativ "Mai, animalule!", cand un coscogea prim ministrul ii invita pe jurnalisti sa-i contabilizeze oualele, se cheama ca normele elementare a
