Curtea Constituţională a devenit, pe drept cuvânt, o instituţie penibilă. Nu că ar fi singura. La rigoare, nici nu mai ştii care dintre instituţiile de decor ale "democraţiei autentice" s-a umplut de penibil şi care nu. Toţi arbitrii au devenit jucători şi, mai nou, jucătorii stau în tribune şi-i fluieră pe arbitri, care îşi scuipă în faţă coji de seminţe de dovleac şi floare, îşi dau coate şi se-njură printre dinţi. Tipic dâmboviţean.

Pe deciziile Curţii aproape nimeni nu mai dă doi bani. Spectacolul robelor grena, aliniate sentenţios, a devenit desuet, ba chiar comic de-a binelea în lumina noilor epitete prezidenţiale şi a căutăturii pieziş-timorate a membrilor săi în momentul pronunţării "sentinţelor".

Când preşedintele jucător al României spune despre instituţia de arbitraj constituţional a ţării că a intervenit flagrant şi brutal în politicile economice ale Guvernului şi că poartă răspunderea eşecului relansării economico-sociale, atunci ce mai poate reprezenta o atare instituţie decât un apendice al voinţei clasei politice? Ce rezonanţă mai pot avea deciziile CCR, dacă ele se schimbă de la o zi la alta sau conţin chiar în interiorul lor contextual recunoaşterea faptului că, dincolo de păreri inofensive, măsurile rămân la latitudinea coaliţiei politice majoritare, impunerea respectării Constituţiei "excedând atribuţiunile Curţii"?

În ce fel mai poate gira CCR aplicarea necondiţionată a Constituţiei, odată ce a consfinţit constituţionalitatea modificărilor aduse Regulamentului Camerei Deputaţilor de către PDL şi UDMR, cu privire la constituirea grupului "independenţilor", în ciuda sesizării a 127 de parlamentari ai opoziţiei? Aceştia au pus în vedere Curţii că "statuarea cu drepturi depline a grupului dezertorilor în rând cu celelalte partide care au obţinut votul electoratului constituie o desconsiderare şi o fraudare a deciziei cetăţenilor e