Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că instanţa a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de Klaus Werner Iohannis şi a dispus anularea actului de constatare a stării de incompatibilitate emis de Agenţia Naţională de Integritate.
Munteanu a spus că hotărârea urmează a fi motivată.
Potrivit sursei citate, hotărârea poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
ANI anunţa, în 25 ianuarie, că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 18 mai 2004, întrucât a deţinut şi a exercitat concomitent atât funcţia de edil, cât şi funcţia de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, SC Parcuri Industriale Şura Mică.
Într-un comunicat, Agenţia Naţională de Integritate preciza că s-a sesizat din oficiu în urma publicării, în 5 noiembrie 2009, în ziarul "Evenimentul Zilei", a articolului "Iohannis interzis ca premier", cu privire la posibila nerespectare de către Klaus Iohannis, în calitate de primar al municipiului Sibiu, a dispoziţiilor legale referitoare la regimul juridic al incompatibilităţilor.
"Având în vedere reglementările legislative şi întrucât, în urma verificării prealabile, efectuate în temeiul Legii 144/2007, republicată, au rezultat indicii temeinice referitoare la încălcarea de către Iohannis Klaus-Werner a prevederilor legale privind regimul incompatibilităţilor, în temeiul art. 45, alin. 1 al aceluiaşi act normativ, s-a procedat la verificarea stării de incompatibilitate între funcţia de primar şi cea de membru al consiliului de administraţie al S.C. Parcuri Industriale Sibiu-Şura Mică SA", arăta ANI.
Procedura de înştiinţare a fost îndeplinită, susţinea ANI, precizând că Iohannis nu a făcut uz de drepturile sale, în sensul de a lua cunoştinţă de