Intervenţie dificilă a pompierilor braşoveni. Aceştia au fost solicitaţi joi seară pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă din zona Poiana Angelescu, din Săcele. Intervenţia a fost îngreunată din cauza drumului accidentat, dar şi din cauza lipsei surselor de apă din zonă, casa fiind izolată de restul imobilelor.
La faţa locului au ajuns patru autospeciale, două dotate cu apă şi spumă, una a Serviciului de Voluntari din Săcele şi una de mare capacitate. Casa cu parter, etaj şi mansardă a fost grav avariată. Acoperişul a fost distrus în proporţie de peste 50%, iar planşeul dintre mansardă şi etajul superior s-a prăbuşit. Pagubele nu au fost încă stabilite, însă, estimativ, acestea se ridică la câteva zeci de mii de lei. „Din păcate, lipsa plăcii de beton între mansardă şi etajul unu şi-a spus cuvântul, noi am reuşit localizarea şi lichidarea incendiului în limitele găsite, dar daunele care s-au produs prin ruperea planşeului din păcate îi afectează grav pe proprietari”, a declarat Iulian Vârtej, comandantul Detaşamentului 2 de Pompieri Braşov. Pompierii bănuiesc că focul s-a aprins de la coşul de fum. Intervenţie dificilă a pompierilor braşoveni. Aceştia au fost solicitaţi joi seară pentru a stinge un incendiu izbucnit la o casă din zona Poiana Angelescu, din Săcele. Intervenţia a fost îngreunată din cauza drumului accidentat, dar şi din cauza lipsei surselor de apă din zonă, casa fiind izolată de restul imobilelor.
La faţa locului au ajuns patru autospeciale, două dotate cu apă şi spumă, una a Serviciului de Voluntari din Săcele şi una de mare capacitate. Casa cu parter, etaj şi mansardă a fost grav avariată. Acoperişul a fost distrus în proporţie de peste 50%, iar planşeul dintre mansardă şi etajul superior s-a prăbuşit. Pagubele nu au fost încă stabilite, însă, estimativ, acestea se ridică la câteva zeci de mii de lei. „Din păcate, lipsa plăcii de