Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Mii de femei au protestat la Cairo împotriva forţelor armate care le-au dezbrăcat şi le-au călcat în picioare

Publicat in Adevarul, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Mii de femei au participat la manifestaţii în Cairo faţă de agresiunile forţelor de ordine asupra femeilor protestatare.

În jur de 10.000 de femei au mărşăluit marţi pe străzile din Cairo protestând faţă de abuzul soldaţilor care le-au tras de păr, le-au dezbrăcat şi le-au călcat în picioare, potrivit AP.

O imagine reprezentativă, care a şocat multe persoane din societatea conservatoare, este cea cu o femeie întinsă pe jos, într-un sutien albastru. Doi soldaţi o ţin de mâini în timp ce altul o calcă pe piept.

Secretarul de Stat Hillary Clinton a acuzat luni poliţia egipteană şi soldaţii că vizează intenţionat femeile. Aceasta a declarat la Washington că femeile sunt umilite pe aceleaşi străzi unde şi-au riscat vieţile pentru revoluţie.

"Această umilire sistematică a femeilor egiptene dezonorează revoluţia, aduce ruşine statului şi uniformei şi nu este demnă de un popor măreţ", a declarat aceasta în faţa publicului de la Georgetown University. Clinton a numit "şocante" evenimentele ultimelor zile.

Protestatara Navara Negm a declarat că forţele de securitate încearcă în mod deliberat să umilească femeile.

"Ei ştiu că oamenii cărora nu le pasă de propria viaţă le pasă de mama lor, soţie sau soră. Aşa că au vrut să umilească întreg poporul egiptean umilind femeile", a declarat aceasta.

Într-o declaraţie, Consiliul Suprem al Forţelor Armate şi-a exprimat "adâncul regret către femeile puternice ale Egiptului pentru fărădelegile recentelor incidente din cadrul protestelor în faţa Parlamentului şi a Guvernului". Anterior, generalul Adil Emara, un membru al consiliului militar, a declarat că atacul asupra femeii a fost un incident izolat şi se află sub anchetă.

ATENŢIE! Filmul conţine imagini şocante!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 26 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Județele care intră sub cod galben de ploi. Se vor înregistra descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină

Ziare.com acum 23 minute
Mai multe localităţi din judeţele Cluj, Sălaj, Gorj, Vâlcea şi Alba se află, duminică după-amiază, 5 mai, sub atenţionări nowcasting Cod galben vizând ploi, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni. Administraţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

Ziua Constanta acum 22 minute
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate. O maşină care ci

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 7 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice / Actuala infrastructură este depăşită şi nu mai corespunde necesităţilor reale,

G4Media acum 17 minute
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum 36 minute
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°