Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DIICOT: Atacul cu AKM din Vitan, un atentat ratat. Vezi cine ar fi fost ţinta!

Publicat in Ziua Veche, marți 12 februarie 2013 ·

Procurorii DIICOT susţin că intre atentatele din cartierul Vitan şi Piatra Neamţ există elemente comune, iar ţinta cetăţeanului moldovean Vasile Proca ar fi fost interlopul Ioan Dumitru Mironescu.

Potrivit unui comunicat al DIICOT remis de Agerpres, în legătură cu acţiunea din data de 11 ianuarie 2013, declanşată de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, cercetările efectuate până în prezent au relevat faptul că autorii atacului, arestaţi preventiv în această cauză, au acţionat cu intenţia de suprimare a vieţii lui Bogdan Măraru, atentatul fiind comandat de Ioan Mironescu din Piatra Neamţ, lider al lumii interlope locale şi oponent al lui Măraru. Marţi, 12 februarie, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bacău efectuează o percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti la reşedinţa lui Ioan Mironescu, urmând ca, după finalizarea acesteia, învinuitul să fie condus la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ pentru cercetări.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat posibilitatea ca mobilul atentatului din municipiul Piatra Neamţ să aibă la bază atacul armat produs în seara de 26 noiembrie 2012 în zona Vitan din municipiul Bucureşti, ocazie cu care Vitalie Proca, cetăţean moldovean, a executat asupra părţii vătămate I.M., mai multe focuri de armă. În fapt, ca variantă de anchetă, procurorii DIICOT iau în calcul posibilitatea ca persoana vizată în realitate de acest atac să fi fost Ioan Mironescu, confuzia atacatorului fiind generată de faptul că atât partea vătămată I. M., cât şi Ioan Mironescu locuiesc în cartierul Vitan, conduc acelaşi tip de autoturism, având aceeaşi combinaţie literală a numărului de înmatriculare, respectiv Mercedes de culoare neagră, înmatriculat cu terminaţia MIR şi au acelaşi gen de preocupări – practicanţi ai sporturilor de contact.

Astfel, procurorii DIICOT urmează

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detalii de ultim moment despre starea lui Florin Piersic!

Ziua Constanta acum 24 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul de Ortopedie "Foişor", unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Artistului i-a fost extrasă proteza de genunchi şi i s-a implantat una temporară, iar în prezent se află în

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 32 minute
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°