Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf la Marsilia: 2,1 milioane de euro furate, 5 abandonate

Publicat in Romania Libera, marți 1 iunie 2010 ·

Marsilia ar putea deveni următorul Hollywood. Asta pentru că luni a fost scena unui jaf mai ceva ca în filme. Un comando de indivizi înarmaţi până în dinţi a atacat o furgonetă care transporta

bani. Gloanţele au zburat în toate direcţiile şi, în cele din urmă, atacatorii au luat 2,1 milioane de euro, din cele 7 aflate în furgonetă, transmite Antena 1.

Hoţii au fost filmaţi în timp ce încărcau sacii cu bani în maşina lor. Erau vreo 10 indivizi înarmaţi care purtau cagule şi veste antiglonţ. După ce au terminat de prădat furgoneta, i-au dat foc şi au fugit cu prada.

E clar că operaţiunea a fost atent planificată însă strategia folosit nu este nici pe departe una nouă. Maşina, care transporta între 6 şi 7 milioane de euro, a fost blocată în trafic de un camion. Apoi, atacată cu furie. Hoţii i-au aruncat uşile în aer pentru a ajunge la bani. Şi, în acest timp, toţi ceilalţi şoferi au fost ţinuţi la distanţă cu o ploaie de gloanţe.

"Am văzut un bărbat cu cagulă, îmbrăcat complet în negru, cu un Kalaşnikov, care trăgea în toată lumea. Am văzut că maşina mea a fost lovită. Am văzut explozia. Totul s-a făcut alb. Apoi am băgat marşarier şi m-am retras", povesteşte un martor.

"Au tras asupra unei maşini a poliţiei. Au fost zeci de gloanţe care au trecut prin parbriz, dar nu avem răniţi", a declarat Jacques Dallest, procuror.

Atacul nu a făcut victime. Singura lezată a fost mândria poliţiştilor, căci hoţii le-au fugit chiar de sub nas. Acum nu le-a mai rămas decât să caute indicii. Marsilia ar putea deveni următorul Hollywood. Asta pentru că luni a fost scena unui jaf mai ceva ca în filme. Un comando de indivizi înarmaţi până în dinţi a atacat o furgonetă care transporta

bani. Gloanţele au zburat în toate direcţiile şi, în cele din urmă, atacatorii au luat 2,1 milioane de euro, din cele 7 aflate în furgonetă, transmite Antena 1.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 57 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 39 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°