Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relaţiile de cumetrie din sistemul penitenciar, în anchetă la Ministerul Justiţiei

Publicat in Adevarul, joi 26 aprilie 2007 · ·

Fostul consilier din Ministerul Justiţiei Mihai Poliţeanu a dezvăluit ieri că directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, magistratul Alexandru Şerban, ar fi intervenit Fostul consilier din Ministerul Justiţiei Mihai Poliţeanu a dezvăluit ieri că directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, magistratul Alexandru Şerban, ar fi intervenit în angajarea surorii sale, Olimpia Muşat, a cumnatului său, Aurel Muşat, precum şi a unei prietene de familie a acestora, Nicoleta Cristescu. De altfel, Poliţeanu a făcut şi o sesizare la Ministerul Justiţiei, unde în prezent se derulează o anchetă în acest sens. Fostul consilier susţine că, în luna februarie a.c., Ministerul Justiţiei a cerut declaraţii pe propria răspundere ale tuturor angajaţilor ANP, în care aceştia trebuiau să precizeze dacă au rude angajate în sistemul penitenciar. Surprizele nu au întârziat să apară, astfel că, s-a constatat, că, din cei aproximativ 12.000 de angajaţi din sistemul penitenciar, mai mult de jumătate se află în relaţii de rudenie. Mihai Poliţeanu acuză că "în interiorul penitenciarelor s-au format adevărate triburi". Fostul consilier susţine că organizatorii concursului de angajare în ANP le-au favorizat pe rudele directorului general, care au luat note mici la proba scrisă, dar "la interviu au luat note disproporţionat de mari". Şeful ANP susţine corectitudinea concursurilor de angajare În replică, directorul general al ANP, Alexandru Şerban, a pus ieşirea publică a lui Poliţeanu prin faptul că acesta a fost într-o perioadă angajat în cadrul ANP în funcţia de consilier de imagine. "A fost detaşat de la Ministerul Justiţiei. Şi-a dat demisia odată cu remanierea guvernamentală", ne-a declarat magistratul. "Cei trei (sora, cumnatul şi prietenul) au fost angajaţi în ANP în urma unui concurs, pe care nu l-am organizat eu", ne-a mai spus acesta. Directorul a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 31 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum o ora
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 45 minute
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0. Clujenii au jucat prost dar au învins

NapocaNews acum 36 minute
Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres. Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 8 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 45 minute
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 12 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

2°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°